Ieri seară am văzut fața hâdă, în toată „splendoarea” sa (dacă hâd poate fi asimilat cu „splendoare”) a așa zisului „suveranism” promovat de Georgescu și Simion!
Îndemnul (chiar dacă mascat) la violență și violența în sine, ca un mijloc de a impune voința, mi-au reîmprospătat ceea ce memoria mea refuză să mai accepte că a existat: schimbarea regimului politic prin violență, concept marxist, preluat și upgradat de bolșevici, care l-au dus la extrem. Ce-au căutat parlamentarii AUR la un asemenea protest? Să-i dea legitimitate?
Câtă perversitate și imoralitate practicate de Georgescu și Simion, care exploatează acest concept retrograd, al „suveranismului”, în spatele căruia ascund dorința mârșavă de înlăturare a puterii actuale și preluarea acesteia de către ei! Prin aceleași mijloace prin care a fost implementat comunismul!
Analizați, prin comparație cu discursurile lui Lenin sau Castro, discursurile lui Georgescu și Simion. Sunt structurate pe lozinci revanșarde, pe acuze populiste și pe comerț cu utopie. Conțin aceleași idei și argumente ca și ale lui Lenin: puterea se înlătură (și se obține de către „abstractul” popor, prin revoltă populară, adică prin violență. Cam în genul: vreți să schimbăm puterea? Puneți mâna pe par, că e unica soluție! Cu amendamentul că Simion și Georgescu nu instiga, direct, la luptă și violență, pentru răsturnarea regimului de putere, ci indirect, lansând lozinci ale căror materializarea implică violență și ură socială.
Am mulți prieteni în AUR, senatori și deputați și cunosc și multe personalități, recunoscute ca valori profesionale, care au ales să facă parte din AUR. O parte s-au înscris din oportunism (caracteristic societății). Alții, să se răzbune pentru că au fost victimele politicienilor aflați la putere. Cei mai mulți dintre ei s-au înscris pentru că au fost împinși și forțați de PSD, PNL, UDMR, fiind sătui de minciună și hoție, crezând că, în opoziție, că valori intelectuale, vor putea acționa mai eficient decât ca voci singulare, sancționand derapajele fostei si actualei puteri care administrează țara.
Din păcate, ca și în cazul legionarilor lui Zelea Codreanu (în rândurile cărora s-au aflat cele mai expresive somități intelectuale ale vremii, în frunte cu Nae Ionescu Emil Cioran, Radu Gyr ori Mircea Eliade, care au crezut în doctrină, după care au acceptat și derapajele), nu intențiile celor de bună credință contează, ci „steagul” și principiile sub care se înrolează și care sunt propagate curent, contează. Înrolați în partidul lui Simion, adoptând și susținând (chiar și tacit) doctrina impusă de ideologii consilieri ai lui Simion – care, precum în cazul comuniștilor, se reduce la manipularea celei mai de jos pături sociale, ignoranții – și cei de bună credință vor deveni instrumente ale unui asemenea curent de manipulare, retrograd și vor sfârși în a fi detestati, pentru că au slujit o doctrină care propovaduie violența ca formă de exprimare socială. Nu e o scuză că au urmărit altceva!
Pentru mulți dintre ei, un mandat de parlamentar AUR (cu beneficiile ulterioare) nu înseamnă altceva decât sinecurism. Adică doar oportunism material și nu îmbrățișarea unui curent de opinie ori a unei ideologii în care cred. E absolut imoral, pentru că pe exploatarea acestui gen de imoralitate – practicată de treizeci și cinci de ani de PSD, PNL, PD, UDMR și alții -, se bazează perpetuarea menținerii puterii de către către o altă specie de oportuniști care manipulează ignoranța.
Ce propagă Georgescu și Simion, e doctrina marxistă originală, adaptată în stil bolșevic, care a devenit extrem de eficientă în Rusia anilor 1917 și se menține și azi la fel de eficientă ca ideologie ce privește manipularea asa-zisului proletariat (reprezentat azi de cel corporatist). Bazată pe noțiuni abstracte, precum nație, popor, stat, suveranism, toate iluzii, inducând falsa opinie că toți, indiferent de valoare, pot avea acces la orice, ideologia predicată de Simion și Georgescu e extrem de periculoasa pentru democrație și societate. Pentru că predică un gen de libertate sinonimă cu anarhia.
De cealaltă parte, seara de ieri a mai arătat ceva: gradul de îndoctrinare, manipulare și de reacție al celor manipulați de Georgescu și Simion, adică ce înseamnă „armata de ignoranți” pe care se bazează așa zisul suveranism. Ce pericol înseamnă pentru democrație.
Că protestele organizate, coordonate ori sprijinite, indirect, de AUR, prin declarațiile belicoase a lui Simion, au și o motivație reală, determinata de politica deficitară și arogantă a puterii PSD-PNL, e un adevăr incontestabil. Există o nemulțumire generală pe care Georgescu și Simion o exploatează. Nu justifică însă opiniile unor intelectuali sau a unor indivizi, ce se raliază cu Georgescu și Simion, care au pretenția că dețin proprietatea logicii, a limitelor între normal și anormal.
Da, există nemulțumire generală. Dar pentru aceasta nu trebuie experimentate extremele, pe principiul „mă fac frate cu Dracul până trec puntea”. Frăția cu Dracu nu e temporară. E definitivă, fără drept de recurs sau de denunț al contractului mefistic.
În concluzie (cu riscul de a-mi mai îndepărta câțiva prieteni), fac următoarea afirmație: intelectualii, ca port drapel al moralei, logicii și adevărului, nu se pot înrola sub steagul lui Georgescu și Simion, fără a se compromite, definitiv, moral. Nu există justificare morală pentru astfel de asocieri ideologice! E opinia mea, bazată, în primul rând, pe principii morale.
sursa foto: google.ro