Într-o eră a informației și a globalizării rapide, valorile autentice sunt din ce în ce mai contestate și eclipsate de pseudo-valorile promovate de o societate aflată sub presiunea consumerismului, a superficialității și a unei educații (ce alunecă spre formalism) în continuă schimbare. Această realitate ne confruntă cu o dilemă profundă: ce înseamnă, de fapt, a fi „valoros” în acest context al unei lumi ce tinde să măsoare succesul doar în termeni materiali?
Ce înseamnă „valoare”?
În primul rând, este esențial să definim ce înseamnă o „valoare”. O valoare poate fi considerată un principiu sau un standard moral care ghidează comportamentele și alegerile unui individ sau ale unei colectivități. În sensul cel mai larg, valorile autentice se referă la acele principii fundamentale care susțin integritatea umană, începând de la onestitate, responsabilitate și respect față de ceilalți, până la curajul de a face ceea ce este corect, chiar și atunci când acest lucru nu este ușor. În schimb, pseudo-valorile sunt acele concepte și norme care sunt promovate în mod fals sau manipulativ, adesea în scopuri economice sau politice, fără a avea un fundament moral real. Aceste pseudo-valorile sunt adesea golite de sens, fiind doar etichete ce reflectă superficialitatea unei societăți orientate spre consum.
Valorile materiale versus valorile morale
Una dintre marile diviziuni care bântuie societatea contemporană este separarea între valorile materiale și cele morale. Valorile materiale sunt acelea care sunt măsurabile, tangibile, și adesea legate de bunuri, avere și statut social. Acestea sunt, de multe ori, corelate cu succesul financiar și cu recunoașterea publică. În schimb, valorile morale se referă la principii etice fundamentale, cum ar fi onestitatea, respectul față de ceilalți și empatia. Într-o societate care pune tot mai mult accent pe „performanță” și „rezultate măsurabile”, valorile morale sunt adesea puse în umbră, ori negate pentru că nu concură la realizarea valorilor materiale.
De multe ori, însă, aceste valori nu sunt separate, ci sunt interdependente. O societate care pune preț pe valorile materiale fără a respecta acelea morale este destinată unui declin. Valorile morale, de exemplu, joacă un rol esențial în stabilirea unui echilibru în societate, în menținerea unui sistem just și în protejarea demnității fiecărei persoane. Fără o fundatie morală solidă, chiar și succesul material poate deveni un obiectiv gol de sens, lipsit de autenticitate.
Pseudo-valori: cum și de ce sunt impuse?
Pseudo-valorile nu apar din neant. Ele sunt construite, promovate și întreținute cu grijă de o rețea informală a ignoranței și complicității. Când educația este slabă, iar discernământul aproape inexistent, publicul devine ușor de manipulat. Și ce altceva își poate dori mai mult un sistem corupt decât o masă docilă, impresionabilă și incapabilă să facă diferența între valoare și impostură?
Într-o astfel de societate, impostorul nu se mai ascunde – dimpotrivă, devine vedetă. E promovat în talk-show-uri, ridicat în funcții publice, pus în fruntea instituțiilor sau folosit ca „model de succes” pentru noile generații. Se legitimează prin spectacol, nu prin conținut. Agramatul devine influencer. Plagiatorul, academician. Coruptul, om de afaceri. Iar în această comedie grotescă, omul cu adevărat valoros e adesea eliminat din peisaj – prea incomod, prea puțin spectaculos, prea onest.
Lipsa de educație nu mai este o rușine, ci un avantaj strategic pentru unii. Școala nu mai formează caractere, ci doar furnizează diplome. Mass-media, în loc să educe, întreține delirul colectiv al falsei reușite prin noroc, scamatorii sau „relații”. Instituțiile statului, prin toleranța la impostură, contribuie direct la propagarea acestui cancer moral. Și atunci, ce șanse are valoarea autentică într-o competiție viciată încă de la start?
Într-o societate educată, pseudo-valoarea nu ar avea nicio șansă. Ar fi demascată rapid și exclusă. Însă într-o societate ignorantă, ea devine normă, iar cei care o contestă – „invidioși”, „depășiți” sau „hateri”. Mai grav este că aceste false repere devin sursă de inspirație pentru tineri, cărora li se inoculează ideea că succesul vine din tupeu, nu din muncă, din șmecherie, nu din competență, din fraudă, nu din merit.
Proletcultismul și influența sa continuă
Această confuzie între valoare și impostură nu este o noutate. Ea are rădăcini adânci în trecutul recent, mai precis în perioada comunistă, când regimul a impus o inversiune sistematică a valorilor. Sub pretextul egalitarismului și al „noului om”, comunismul a discreditat (ba chiar eliminat si exterminat fizic) elitele autentice – intelectuale, culturale, profesionale – și a promovat mediocritatea obedientă, loială partidului, nu adevărului.
A fost epoca proletcultismului, în care muncitorul semianalfabet devenea scriitor, activistul de partid ținea lecții de economie, iar diplomele și funcțiile se distribuiau pe criterii politice, nu pe merit. Cultura a fost redusă la propagandă, iar arta, la ode penibile închinate conducătorilor. În locul valorii s-a instalat simulacrul. În locul excelenței, mediocritatea decorată. În locul adevărului, minciuna oficializată.
Și poate că astăzi nu mai avem aceleași steaguri roșii și aceleași lozinci grotești, dar standardele impuse atunci au rămas neschimbate în multe structuri ale societății. Persistă reflexul promovării pe criterii de obediență. Persistă invidia viscerală față de cei competenți. Persistă disprețul față de educație reală și promovarea non-valorii ca normă. Și, mai grav, persistă mentalitatea că e mai periculos un om deștept decât unul corupt.
Astfel, ceea ce trebuia să fie o epocă de resetare după 1989 s-a transformat într-o continuitate perversă a acelorași mecanisme de impunere a pseudo-valorilor, doar cu ambalaje mai moderne. S-au schimbat costumele, nu și actorii. S-au modernizat metodele, dar s-a păstrat miza: controlul societății prin cultivarea ignoranței și distrugerea reperelor autentice.
Pseudo-valorile și efectul nociv asupra tinerei generații
Unul dintre cele mai grave efecte ale promovării pseudo-valorilor asupra societății contemporane este impactul lor direct asupra tinerei generații. Într-o lume în care imaginea, succesul rapid și confortul material sunt idealurile dominante, tinerii ajung să creadă că valoarea lor ca persoane este definită exclusiv de ceea ce au, nu de ceea ce sunt. Acesta este rezultatul unui sistem educațional care, din păcate, nu mai pune accent pe formarea unor caractere solide, ci pe dobândirea unor competențe superficiale, care pot fi ușor adaptate la cerințele unui sistem corupt sau degradant.
Școlile, care ar trebui să fie adevărate temple ale învățăturii și moralității, s-au transformat, din păcate, în instituții care oferă doar cunoștințe tehnice și factuale, fără a educa valorile esențiale ale unei vieți împlinite și corecte. Educația morală și spirituală a devenit tot mai mult un subiect ignorat, iar în loc să formeze indivizi conștienți de importanța respectului, onestității și compasiunii, școala produce tot mai mulți tineri preocupați mai mult de statusul lor social și de „imaginea” pe care o proiectează în fața celorlalți decât de conținutul real al propriei existențe.
În acest context, suprafața domină profunzimea, iar succesul material este perceput ca unicul criteriu al succesului personal. Valorile morale și spirituale devin secundare, iar ceea ce este cu adevărat important pentru formarea unui caracter autentic – curajul de a rămâne fidel principiilor proprii, chiar și în fața tentațiilor și presiunilor externe – este tot mai rar întâlnit. În loc să învețe despre importanța unui comportament etic, despre responsabilitatea față de cei din jur, tinerii sunt învățați cum să acumuleze și să concureze pentru „scoruri” vizibile și tangibile, care, de cele mai multe ori, nu au niciun temei real într-o viață de calitate.
Aceste pseudo-valori nu doar că subminează încrederea în propriile principii morale, dar creează o iluzie periculoasă că „averea” sau „statutul” social sunt suficient pentru a oferi sens vieții. Tinerii ajung să internalizeze ideea că „rezultatele” lor sunt mult mai importante decât „procesul” prin care ajung la ele, iar acest lucru contribuie la generarea unei societăți din ce în ce mai superficiale și mai nesigură în raport cu ce înseamnă cu adevărat „a trăi bine”.
În acest context, educația ar trebui să fie revoluționată. Ar trebui să se acorde o mai mare importanță formării unei conștiințe critice, care să încurajeze tinerii să își pună întrebări fundamentale despre propriile lor valori, să învețe despre istoria lor morală și spirituală, să înțeleagă importanța respectului față de ceilalți și să aprecieze mai mult decât performanțele externe sau recunoașterea publică.
Dar, din păcate, în loc să se investească în aceste aspecte fundamentale ale educației, se continuă să se pună accent pe acumularea de informații și pe formarea unui sistem de „avere intelectuală” care nu face altceva decât să contribuie la perpetuarea unei societăți din ce în ce mai izolate de propria esență morală.
Rezistența valorilor autentice
În ciuda asaltului constant al pseudo-valorilor, valorile autentice rezistă, cu greu, dar nu fără luptă. Aceasta este o realitate care nu doar că se observă la nivel global, dar are o semnificație profundă și în experiențele noastre personale, mai ales în societatea post-decembristă din România.
În perioada în care am activat în diverse funcții oficiale, am avut ocazia să întâlnesc multe situații în care valorile autentice au fost puse la încercare, uneori chiar sub amenințarea sistemului. Cu toate acestea, am fost martor al modului în care principii precum corectitudinea, onestitatea și solidaritatea au continuat să își găsească locul, chiar și în fața corupției și a unui sistem disfuncțional.
Mai mult, în ciuda unei educații care a fost mai degrabă deficientă decât susținătoare, am observat în rândul tinerelor generații o dorință latentă de a se regăsi în valori autentice, unii dintre ei chiar începând să construiască organizații și inițiative care pun accent pe solidaritate, justiție socială și transparență. Acești tineri sunt dovada că, chiar și într-un sistem care pare să fie stricat, există o fărâmă de speranță, de dorință de schimbare, de autenticitate, care, cu siguranță, poate produce revoluții în gândire și acțiune.
Rezistența aceasta nu se face cu pancarte și slogane, ci prin simpla alegere de a rămâne om între hiene. Prin refuzul de a închide ochii. Prin curajul de a nu te adapta. E o luptă tăcută, dar fundamentală, pentru că acolo unde mai există oameni care cred în adevăr, în muncă cinstită, în demnitate și caracter, încă mai există speranță. Iar cine se înhamă la un astfel de mod de viață, trebuie nu doar încurajat, ci și apreciat.
Concluzie
Într-o lume care promovează zilnic minciuna, mediocritatea și conformismul, păstrarea valorilor autentice este un act de curaj și de asumare. Nu ne aflăm într-un război al ideilor, în care câștigătorii sunt cei care reușesc să își impună „standardele”. Suntem, mai degrabă, într-un conflict al esenței, în care lupta nu este pentru o poziție, ci pentru a rămâne oameni. A rămâne fidel principiilor noastre, chiar și atunci când întreaga societate pare să ne întoarcă spatele, este cel mai mare act de rezistență pe care îl putem face.
Societatea românească post-decembristă, marcată de tranziția între două regimuri diametral opuse, este un teren fertil pentru pseudo-valori. Timp de decenii, am învățat să ne adaptăm, să acceptăm compromisuri și să închidem ochii la adevăruri incomode. Dar, chiar și într-o astfel de lume, există încă loc pentru autenticitate. Există încă oameni care refuză să se piardă în mecanismele de control ale celor care propulsează minciuna și corupția.
A rămâne fidel principiilor fundamentale – respectul pentru adevăr, pentru muncă cinstită, pentru justiție și demnitate – nu înseamnă doar o alegere personală, ci o contribuție la menținerea unei societăți în care valoarea autentică nu este dată de avuție, influență sau spectacol. Ea este dată de integritatea noastră interioară, de capacitatea de a nu ceda, de a nu trăda esențialul pentru nimic în schimb.
În fața acestei presiuni constante de a ne „adaptă” la cerințele unei lumi superficială, suntem provocați să alegem: între a fi parte dintr-un sistem vicios sau a rămâne o voce a autenticitații. Rezistența aceasta nu va aduce întotdeauna aplauze, dar va lăsa un ecou în timp – un ecou care poate deveni fundamentul unei schimbări reale, mai tăcute, dar mai profunde. Pentru că, indiferent de vremuri, adevărul și demnitatea nu mor niciodată cu adevărat. Ele se ascund, poate, pentru o vreme, dar tot acolo, în adâncul nostru, rămân neclintite.
sursa foto: google.ro
