V-ați pus vreodată întrebarea de ce ne simțim mai bine în mediocritate și timorați în mediul meritocratic?
Omul este suma educației primite și a influențelor mediului în care trăiește. Din copilărie, fiecare individ își formează conștiința morală pe baza valorilor transmise de familie și școală. Totuși, ulterior, indiferent de calitatea educației primite, societatea în care își desfășoară activitatea îl supune constant la presiuni și tentații, punându-i la încercare principiile. În acest context, se conturează o întrebare esențială: cât de mult contează educația în formarea caracterului și cât de puternic este impactul mediului social asupra deciziilor morale ale individului?
Care sunt fundamentele conștiinței morale?
Educația primită în primii ani de viață este piatra de temelie a caracterului uman. Copiii învață prin imitație, iar modelele pe care le au în familie și la școală le conturează percepția asupra binelui și răului. Valorile fundamentale – adevărul, respectul, responsabilitatea și empatia – sunt elemente definitorii pentru dezvoltarea conștiinței morale. Însă, dacă aceste valori nu sunt consolidate sau sunt denaturate de adulții din jur, tânărul va ajunge să perceapă lumea printr-un filtru distorsionat, unde compromisurile devin acceptabile și, uneori, chiar necesare.
Să facem un exercițiu de logică elementară. Dacă notăm conștiința morală formată în primii ani de viață cu C₀ și influența mediului social cu M, atunci caracterul final al individului (C) poate fi descris prin relația: C = C₀ – f(M), unde f(M) este o funcție ce reprezintă degradarea sau consolidarea caracterului în funcție de presiunile externe. Într-un mediu corupt, f(M) crește, ceea ce duce la o diminuare a conștiinței morale inițiale.
După educația din familie, urmează școala! Ce este azi? Consolidare sau declin moral?
În mod ideal, școala ar trebui să fie un bastion al educației morale. Profesorii ar trebui să ofere nu doar cunoștințe academice, ci și repere etice solide. Însă câți dintre ei, atinși de febra parvenirii imorale, mai sunt repere? Din păcate, din cauza unui ansamblu de factori, sistemul educațional reflectă adesea tarele societății: lipsa meritocrației, corupția, promovarea non-valorilor și superficialitatea. Aceste tare, care privesc sistemul în ansamblul său, pervertesc educația. În acest mediu, viciat și corupt de mediul social, cei mai mulți dintre elevi învață că succesul nu este obținut prin muncă și corectitudine, ci prin influență și compromisuri. Contează cine sunt părinții, gradul de trafic de influență pe care-l pot accesa și gradul de corupție al corpului profesoral sau al managementului școlar, unde încasările din taxe și examene contează mai mult decât ceea ce învață elevul sau studentul. Astfel, pentru mulți tineri, școala nu mai este o instituție de formare, ci devine un simplu obstacol birocratic ce trebuie depășit pentru a obține o diplomă. La aceasta se reduce, din nefericire, pentru majoritatea, educația școlară.
Cum concură mediul social în deformarea caracterului?
Indiferent de educația inițială, ulterior absolvirii școlii, individul este supus influențelor mediului social. Într-o societate în care corupția este larg răspândită, tentația devine mai puternică decât principiile morale. Mulți descoperă că respectarea regulilor nu doar că nu este apreciată, dar poate deveni chiar un dezavantaj. Astfel, caracterul este pus la încercare: unii, care au avut norocul primirii unei educații solide, rezistă presiunilor, dar alții (din păcate, majoritatea) aleg să se adapteze sistemului general, devenind parte dintr-un mecanism corupt, care funcționează după reguli imorale.
Într-un alt exercițiu de logică elementară, într-un mediu în care imoralitatea este norma și nu caracterul, iar lipsa de caracter aduce satisfacție, influența socială asupra degradării morale poate fi modelată printr-o altă ecuație: I = k × (R – C₀), unde I este impactul social asupra individului, k este un coeficient de adaptabilitate la imoralitate, iar R reprezintă recompensa obținută prin lipsa de caracter. Cu cât diferența dintre recompensă și caracterul inițial este mai mare, cu atât presiunea mediului crește, accelerând compromisul moral.
În domeniul administrației publice, în care am activat aproape treizeci de ani, pot spune, fără rezerve, că tentația corupției este omniprezentă. În acest mediu, conform opiniei mele, bazată pe experiența acumulată, există trei categorii distincte de funcționari. Prima este cea a celor care cedează tentației mitei, considerând-o un „bonus” inerent meseriei, pentru că acesta a fost scopul pentru care au devenit funcționari publici. Pentru ei, fiind fără merite profesionale, intrarea în corpul funcționarilor publici s-a făcut prin trafic de influență sau mită. O investiție care trebuie amortizată. Două instituții au excelat și continuă să exceleze la această categorie: Vama și Circulația din cadrul Poliției, unde corupția este aproape o obligație profesională; a doua categorie este cea a funcționarilor obedienți, creați de influența politică și traficul de influență, care au consolidat nepotismul și au transformat administrația într-un aparat slugarnic, lipsit de integritate. În această categorie se regăsesc cei introduși în sistem prin traficul de influență al celor cu putere: copiii politicienilor, amantele acestora, rudele lor, pentru care instituțiile publice au devenit sinecure și tabere de vacanță; a treia categorie este cea a funcționarilor non-combat, care evită orice complicație și preferă să rămână pasivi, chiar dacă astfel încurajează indirect încălcarea legii. Din această categorie, din păcate, fac parte majoritatea, inclusiv profesioniștii cu pedigree, pe care sistemul i-a dresat, demonstrându-le că a-și face datoria e o eroare care se răzbună.
În ultimii ani, această ultimă categorie a devenit dominantă în corpul funcționarilor publici, sub deviza: „De ce să mă complic dacă pot avea o viață liniștită? De ce să mă leg la cap dacă nu mă doare?”. Acest model a fost încurajat tocmai pentru că a servit intereselor lumii interlope, crimei organizate și politicienilor corupți, care protejează interesele clientelei lor.
Mai mult, pentru a reduce și mai mult reacția funcționarilor integri, s-au operat modificări legislative menite să le restrângă atribuțiile și competențele. Deși legea este clară, aplicarea ei a devenit aproape imposibilă prin introducerea unor proceduri și norme ce adaugă restricții artificiale. Autosesizarea, un instrument esențial pentru aplicarea legii, a fost anihilată prin birocrație și prin interpunerea factorului politic, care a preluat controlul decizional. Din actul de control, pentru că devenise un pericol la adresa celor care guvernau, a fost eliminat ceea ce era definitoriu: caracterul inopinat și operativ al controlului. Prima victimă? Instituția Garzii Financiare, care, potrivit legii de organizare, nu putea fi blocată de decizia politică. Autor? Victor Ponta, la solicitarea clientelei politice care susținea financiar PSD!
Intrebarea actual e: De ce statul și liderii politici nu se preocupă de schimbarea paradigmei?
Răspunsul este simplu: sistemul actual servește intereselor crimei organizate și ale clasei politice care o protejează. Corupția, lipsa de reacție a funcționarilor și normele birocratice care blochează aplicarea legii nu sunt accidente, ci mecanisme atent construite pentru a menține controlul asupra resurselor și puterii. Dacă s-ar dori cu adevărat o schimbare, aceasta ar începe prin reformarea educației și prin responsabilizarea reală a funcționarilor publici. Iar prima condiție este depolitizarea administrației publice. Se face așa ceva? Nu numai că nu există nici măcar un proiect în acest sens, dar, din păcate, educația noastră politică nu este nicicum una care să valorifice meritocrația.
Educația versus modelele sociale
În orice societate, modelele promovate au un impact decisiv asupra indivizilor. Dacă sunt valorizate inteligența, integritatea și munca, tinerii vor aspira la aceste calități. Dacă, în schimb, sunt glorificate șmecheria, superficialitatea și câștigul rapid, majoritatea va încerca să le imite. E mai ușor să iei de-a gata, stil rusesc, decât să obții prin muncă, stil german ori japonez, nu? Din păcate, în multe societăți contemporane, impostura și lipsa de etică sunt recompensate, iar meritocrația este descurajată. Impactul acestor alegeri sociale se reflectă în degradarea valorilor fundamentale ale comunității, iar societatea alunecă treptat, dar sigur, spre un model marxist, unde idealurile de echitate și dreptate sunt doar iluzii vândute pentru a justifica inegalitatea și corupția. În loc să existe o valorizare a efortului și responsabilității, întregul sistem începe să premieze nu performanța autentică, ci abilitatea de a manipula și de a exploata circumstanțele în folos propriu.
Tentația – este testul suprem al conștiinței morale
Tentația (sub toate formele ei perverse, inclusive ambulate sub formă morală) reprezintă momentul critic în care conștiința morală este pusă la încercare. Fiecare individ ajunge, la un moment dat, în fața unei alegeri: să rămână fidel principiilor sale sau să cedeze pentru un avantaj personal (uneori catalogat ca nevinovat sau îndreptățit, dar obținut prin metode neortodoxe). Unii rezistă presiunilor și rămân integri, însă majoritatea descoperă că, odată ce fac primul compromis, continuarea devine mai ușoară decât oprirea, iar viața pare mai simplă și aparent mai ușoară. Este ușor să te convingi că un mic compromis nu va schimba nimic, dar pe măsură ce astfel de alegeri se repetă, distincția dintre bine și rău începe să se estompeze. Corupția, în toate formele ei – unele aproape insesizabile, aflate la granița dintre moral și imoral – devine un mod de viață. De la micile fapte de „adaptare” socială la compromisurile majore care subminează integritatea, fiecare pas pe acest drum face mai dificilă întoarcerea la principii și idealuri morale.
Concluzie
Caracterul uman este rezultatul unui echilibru fragil între educația timpurie și influențele sociale ulterioare. Deși primii ani de viață sunt esențiali în formarea conștiinței morale, mediul în care trăiește un individ joacă un rol decisiv în menținerea sau pervertirea valorilor sale. Într-o societate în care tentațiile și compromisurile sunt la tot pasul, singura cale spre integritate rămâne o educație solidă și promovarea unor modele autentice de moralitate. O moralitate care are la bază decalogul creștin, cu tot ce incumbă acesta: permisiuni și sancțiuni (cu frica inclusă în pachet, ca principiu de viață).
Însă întrebarea rămâne: cât de puternică trebuie să fie această educație pentru ca un individ să își păstreze principiile într-un sistem care îi oferă constant motive să le abandoneze? Care dintre metode, gnostice sau agnostice, trebuie să primeze, pentru a fi eficiente? Ce factori determină alegerile și de ce influența mediului diletant este mai puternic decât cel academic? Răspunsul nu poate fi unul simplu sau logic. Sunt prea mulți factori – sociali, economici, politici – care influențează individul pentru a defini un șablon universal. Ce este sigur, însă, este că, într-o lume în care valorile sunt subminate, educația autentică și integritatea personală devin singurele repere într-o societate din ce în ce mai marcată de compromisuri și corupție.
