Dacă istoria ne-a învățat ceva, este că războiul nu a fost niciodată despre idealuri înalte, ci despre control și putere. Idealurile au fost folosite ca propagandă și manipulare. În trecut, marile imperii se ridicau prin cuceriri teritoriale, iar bogăția se măsura în aur, sclavi și pământ. Ulterior, controlul rutelor comerciale și al taxelor a devenit cheia dominației economice. Astăzi, paradigma războaielor s-a schimbat: nu se mai luptă pentru bani lichizi, ci pentru ceea ce îi face posibili – energia și resursele strategice.
În secolele trecute, colonizarea era justificată prin „misiunea civilizatoare”, dar în realitate, era doar un pretext pentru exploatarea resurselor. Aurul Americilor, sclavia Africii și petrolul Orientului Mijlociu au alimentat economiile marilor puteri. Astăzi, petrolul începe să își piardă din importanță, iar bătălia se mută spre metale rare: litiu, cobalt, nichel și pământuri rare, esențiale pentru tehnologia modernă. Cine controlează aceste resurse, controlează economia și puterea militară.
Ucraina: un război pentru resurse, nu pentru democrație
Conflictul din Ucraina este cel mai clar exemplu al acestei schimbări de paradigmă. Deși propaganda vorbește despre baliverne precum: „apărarea democrației” sau „eliberarea rușilor din Donbas”, de eliminare a „nazismului”, realitatea economică este mult mai cinică. Estul Ucrainei este extrem de bogat în minerale critice: cărbune, mangan, titaniu, uraniu și pământuri rare utilizate în industria militară și tehnologică. Ucraina deține unele dintre cele mai mari rezerve de litiu din Europa, esențial pentru viitorul energetic al UE.
Rusia, experimentată în exploatarea și vânzarea de materii prime, nu își permite ca aceste resurse să ajungă în mâinile Occidentului, iar Europa și SUA (care s-au trezit cam târziu) nu vor să devină dependente de China. Asta se ascunde în spatele discursurilor belicoase ale lui Tramp și administrației americane: s-a dat la o parte marota democrației și s-a trecut la adevaratul scop al razboaielor modern, accesul la resurse. Așadar, dincolo de lozinci și discursuri, războiul din Ucraina este, în esență, un conflict economic, așa cum au fost majoritatea războaielor din istorie.
România: un exemplu de cedare totală a resurselor
Dacă Ucraina este sfâșiată de un război pentru resurse, România este exemplul perfect al unei țări care a cedat fără luptă. Dacă alte state își protejează bogățiile strategice, România și-a predat resursele de bunăvoie, prin prostie, corupție și slugărnicie.
1. Petrolul și gazele naturale: cedate fără luptă
România a fost prima țară din lume cu o rafinărie de petrol (Ploiești, 1857). În loc să își capitalizeze această tradiție, statul roman, reprezentat de politicieni corupți, precum Năstase, Tăriceanu, Ponta, a vândut extracția petrolului către companii străine, în special OMV, pentru a rămâne la putere și pentru a crea un imperiu sinecuristiv în cadrul asocierii PETROM/OMV. Astăzi, din aceleași motive, lacomie și corupție, resursele de petrol ale țării nu mai sunt controlate de români, iar profitul se scurge în afară.
La fel s-a întâmplat și cu gazele naturale. Deși România are zăcăminte uriașe, atât terestre, cât și în Marea Neagră, controlul asupra extracției și distribuției a fost cedat companiilor străine. Românii plătesc prețuri uriașe pentru gaze extrase din propria țară, deoarece acestea sunt vândute la prețul pieței internaționale, de către societăți străine care dețin monopol, nu în funcție de costul real de producție. Profitul, de asemenea, pleacă din Romania.
2. Energie electrică: monopolul străinilor
După privatizarea haotică din anii 2000 (tot cu Năstase si PSD în prin plan), sistemul energetic românesc a fost fărâmițat și vândut pe bucăți. Distribuția energiei electrice este controlată de companii străine (Enel, E.ON, CEZ), iar statul roman, cu toate că a înființa un organism de supraveghere, ANRE, din cauza corupției din acest organism, care ia decizii exclusive în favoarea distribuitorilor și-a pierdut complet pârghia de control. Rezultatul? Facturi uriașe pentru populație, generate de mecanisme nelegale de achizitie de energie la cele mai mari preturi din piata, pentru a creste artificial preturile și o dependență periculoasă de decizii luate la Viena, Berlin sau Paris.
3. Pământurile agricole: vândute străinilor la preț de nimic
România are unele dintre cele mai fertile terenuri agricole din Europa. În loc să le protejeze și să majoreze subventia agricola la nivelul mediu al tarilor din UE (avem cea mai mica subventie, care face neatractiva exploatarea), statul român a permis vânzarea masivă a acestor terenuri către străini. Astăzi, peste 40% din terenul arabil al României este deținut de companii sau persoane fizice din afara țării. Aceasta nu este doar o problemă economică, ci și una de securitate națională. Deja România importă hrană din exploatarea terenurilor care, de fapt, sunt pe teritoriul ei. Ex: cerealele exploatate în Romania, pleaca la marii procesatori din Italia, Germani, Austria, Olanda și se întorc sub formă de paste fainoase, faină sau chiar aluat congelat care asigura peste 80% din pâinea consumată de români.
Românii, captivi într-un sistem de monopoluri comerciale
Una dintre cele mai mari trădări ale statului român este faptul că a permis formarea unor monopoluri comerciale în energie, hrană și apă. În loc să asigure o piață competitivă, care să mențină prețurile la un nivel decent, guvernele succesive au favorizat interesele marilor corporații, eliminând concurența.
Astfel, românii plătesc energia, hrana și apa la prețuri occidentale, deși veniturile lor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Efectul? Populatia are acces din ce în ce mai greu la resursele energetic, apă și hrană, din acest motiv românii fiind cei mai săraci din UE. Veniturile lor abia ajung să acope costurile cu hrana, energia și apa.
• Facturile la energie sunt comparabile cu cele din Germania, dar salariile sunt de trei ori mai mici.
• Mâncarea este mai scumpă decât în Polonia sau Ungaria, deși România produce suficient pentru a hrăni o populație dublă.
• Apa potabilă este tarifată ca în Franța, deși România are resurse naturale abundente.
Aceasta este consecința lacomiei și corupției endemice. România nu doar că și-a vândut resursele, dar și-a transformat și cetățenii în sclavi moderni, forțați să plătească prețuri exorbitante pentru supraviețuire.
Ce ne rezervă viitorul? Războaie pentru apă și resurse spațiale?
Dacă metalele rare sunt deja o miză evidentă, viitorul războaielor va aduce alte conflicte. Apa dulce devine tot mai rară, iar țările din Orientul Mijlociu, Africa și Asia se confruntă cu o criză iminentă. Conflictele pentru acces la sursele de apă vor deveni la fel de frecvente ca războaiele pentru petrol din trecut.
Mai mult, omenirea își îndreaptă deja privirea către spațiu. Asterioizii bogați în metale rare, exploatarea Lunii sau colonizarea planetei Marte sunt subiecte care par desprinse din science-fiction, dar marile puteri investesc miliarde pentru a-și asigura un avantaj strategic.
Concluzia? Am devenit sclavi moderni într-un sistem global de resurse
Dacă în trecut imperiile se ridicau prin cuceriri și jaf, astăzi dominația globală se realizează prin controlul resurselor esențiale. Marile puteri își asigură accesul la petrol, gaze, metale rare și terenuri agricole, fie prin războaie directe (cu costuri uriașe materiale și umane), fie, mult mai simplu și eficient, prin coruperea elitei locale, așa cum s-a întâmplat în România.
Diferența între Ucraina și România este un semnal de alarmă. Ucraina se luptă, cu sânge și sacrificii, pentru a-și păstra resursele și viitorul. România, însă, a cedat totul fără luptă, trădându-și propriii cetățeni și resurse pentru interese meschine. Este un exemplu perfect al prostiei naționale: în timp ce alte state luptă pentru a-și proteja bogățiile și pentru a-și asigura un viitor sustenabil pentru populațiile lor, România a ales să se vândă ieftin, ca o marfă obosită pe o piață murdară.
În loc să protejeze ceea ce este al său, statul român a transformat România într-o colonie modernă, unde cetățenii sunt sclavi într-un sistem economic bazat pe exploatarea resurselor interne de către interese externe. În loc să dezvolte industrii strategice și să-și protejeze bogățiile naturale, a permis marilor corporații să controleze energia, hrana și pământurile agricole, iar românii au ajuns să plătească la prețuri occidentale pentru ce ar trebui să fie accesibil și la prețuri locale.
Exemplele nu sunt doar teoretice, ci se regăsesc în fiecare colț al României: companiile de energie care taie curentul și cresc prețurile la limita supraviețuirii, terenurile agricole vândute la preț de nimic, iar românii rămân în continuare subjugati unui sistem ce favorizează monopoluri străine. De ce? Pentru că politicienii români au făcut alegerea conștientă de a trăda propriul popor pentru profituri personale și pentru a se menține la putere.
Ce urmează? Poate că viitorul va aduce și războaie pentru apă, așa cum se întâmplă deja în multe colțuri ale lumii, unde sursele de apă dulce sunt tot mai limitate. Sau poate că România va deveni țara în care marile puteri vor veni să extragă ce-a mai rămas din resursele noastre naturale, lăsând în urmă o națiune depopulată și îndatorată. Cert este că, dacă nu vom înțelege la timp că războaiele nu se mai duc pentru idealuri mărețe, ci pentru resursele care asigură supraviețuirea într-un sistem economic global, vom continua să trăim într-o iluzie periculoasă, în care trădarea națională devine un modus operandi acceptat de toată lumea.
Astăzi, România nu mai este doar o țară condusă de politicieni corupți; este un teritoriu în care resursele sale sunt folosite de alții, iar cetățenii săi au devenit simpli spectatori la propria distrugere economică și socială. Dacă nu ne trezim din acest coșmar, vom deveni doar o amintire a unui popor care a avut resurse, dar nu a știut să le apere.
sursa foto: goole.ro
