România continuă să fie „cartierul rău famat” al Uniunii Europene din punct de vedere economic, din cauza unei administrații publice ineficiente, a clientelismului politic și a alocării defectuoase a fondurilor publice către clientela politică sau privată a liderilor politici.
Analizând distribuirea banilor publici de către Guvernul Ciolacu în ultimii ani, concluziile sunt evidente:
În perioada septembrie 2023 – octombrie 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a alocat aproximativ 65 de miliarde de lei (echivalentul a 13 miliarde de euro) din Fondul de rezervă bugetară. Acest fond, instituit fără reguli economice clare, a fost utilizat într-un context în care sectoare întregi de activitate au fost subfinanțate. Suma reprezintă aproximativ 11% din bugetul total al României pe anul 2024 și este de două ori mai mare decât totalul cheltuielilor fondului de rezervă alocate de toate guvernele anterioare în perioada 2007-2023. Destinația acestor bani? Clientela politică, incluzând apropiați ai premierului.
Mai are sens să dezbatem de ce România a înregistrat un deficit bugetar de 7,5% din PIB, în 2024 și de ce nu există premise a scăderii deficitului și în 2025?
Din punct de vedere legal, Fondul de rezervă ar trebui utilizat pentru situații neprevăzute, precum calamități naturale sau urgențe naționale. În situația inexistenței acestora, Fondul de rezervă ar trebui să rămână intact. Cu toate acestea, Guvernul Ciolacu a redirecționat sume considerabile către diverse ministere și instituții, în special către Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, sau către președinții de consilii județene PSD, inclusiv către favoritul Alfred Simonis. Fondurile au fost alocate discreționar, prin hotărâri de guvern, ocolind transparența pe care ar fi impus-o rectificările bugetare aprobate de Parlament.
Întrebare: Dacă Ciolacu n-ar fi redirecționat acești bani către investiții inopportune și ineficiente, cât ar fi fost deficitul bugetar?
Deși opoziția și analiștii economici au criticat această practică, considerând-o un mijloc de recompensare a primarilor loiali politic și a beneficiarilor de fonduri care întrețin campaniile electorale, reacțiile au fost insuficiente pentru a produce un impact major. Mass-media importantă, cumpărată cu bani publici, a tăcut complice, iar instituțiile publice au evitat să investigheze problema.
În urma acestei politici bugetare, la sfârșitul anului 2024, Fondul de rezervă al Guvernului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, ridicând semne de întrebare privind capacitatea statului de a gestiona viitoare situații neprevăzute. Dar cui îi pasă? Pentru liderii politici, accesul la resurse financiare pentru propria clientelă a fost și continuă să rămână mult mai important decât sustenabilitatea bugetară. Doar acesta este scopul accederii la guvernare, nu?
În concluzie, distribuirea fondului de rezervă sub guvernarea lui Marcel Ciolacu s-a caracterizat prin lipsă de transparență și utilizarea ineficientă a resurselor financiare.
Problema nu este însă doar alocarea discreționară, ci și destinația acestor fonduri și modul în care au fost utilizate.
Analizând majoritatea investițiilor publice realizate, constatăm că banii publici au fost direcționați către proiecte fără impact real asupra dezvoltării economice, menite mai degrabă să servească interesele clientelei politice. Stadioane construite în orașe fără echipe de fotbal, săli polivalente fără cluburi sportive, centre de agrement în localități depopulate, drumuri necirculate, reasfaltări inutile, schimbări frecvente de borduri, piețe agroalimentare fără producători și centre turistice în zone fără turiști sunt doar câteva exemple ale risipei financiare din bani publici.
Aceste proiecte nu contribuie la creșterea economică, ci doar alimentează corupția și mențin o rețea de interese politice.
Impactul social al acestei gestionări defectuoase?
Pe lângă efectele economice bugetare negative (deficit bugetar de peste 7,5% din PIB), direcționarea ineficientă a fondurilor publice afectează grav și domenii esențiale pentru societate:
- Educația: Lipsa investițiilor în școli și universități duce la o infrastructură precară și la un sistem educațional incapabil să pregătească forța de muncă pentru viitor. Profesorii sunt slab remunerați, iar școlile din mediul rural rămân subfinanțate, creând o discrepanță majoră între mediul urban și cel rural.
- Sănătatea: Spitalele se confruntă cu o lipsă cronică de echipamente și personal medical, iar multe unități sanitare nu primesc suficiente fonduri pentru modernizare. În timp ce se construiesc proiecte inutile, pacienții sunt nevoiți să se trateze în străinătate sau să suporte costuri mari în spitale private.
- Mediul de afaceri: IMM-urile, motorul unei economii sănătoase, sunt dezavantajate în fața firmelor de casă ale politicienilor, care primesc contracte publice preferențiale. Lipsa unor politici de sprijin coerente împiedică dezvoltarea unei economii competitive.
Posibile soluții pentru o gestionare corectă a fondurilor
Pentru a preveni astfel de abuzuri, este necesară o reformă profundă a modului în care sunt administrate resursele financiare ale statului:
- Transparență totală: Publicarea în timp real a alocărilor din fondul de rezervă și impunerea unor criterii stricte pentru utilizarea acestuia.
- Supervizare independentă: Crearea unui organism independent care să monitorizeze cheltuielile guvernamentale și să sancționeze utilizarea abuzivă a fondurilor.
- Investiții strategice: Redirecționarea banilor publici către proiecte esențiale pentru dezvoltare economică, educație și sănătate.
- Reducerea clientelismului politic: Eliminarea finanțării preferențiale a administrațiilor locale controlate de partidul de guvernământ.
O prosperitate economică reală nu poate fi construită pe astfel de practici corupte. Investițiile publice trebuie să fie direcționate către proiecte care generează dezvoltare sustenabilă și competitivitate economică. O economie sănătoasă se bazează pe plusvaloarea creată de mediul privat prin muncă productivă, inovație și eficiență, nu pe speculație, deturnare de fonduri și cheltuieli iresponsabile a fondurilor publice, care nu generează și nu aduc aport la crearea plusvalorii.
Guvernele care perpetuează acest sistem devin complici la sabotarea economiei. Doar printr-o administrare corectă a resurselor, bazată pe transparență, responsabilitate și investiții strategice, România poate spera la o creștere economică autentică și durabilă. Altfel suntem condamnați să rămânem „cartierul rău famat” al Uniunii Europene din punct de vedere economic.
