Politicienii ( mai ales cei din PSD) au mereu o dilemă! Cum să mențină sinecurile (cumul pensie și salariu, în sectorul bugetar, pentru clientela politică), dar să nu beneficieze orice muritor de avantajele sinecurismului. Adică cum să creeze discriminare, încălcând chiar Constituția, dar să nu atragă consecințe.
În marea majoritate a țărilor UE, pentru că numărul pensionarilor a ajuns la un raport critic în ce privește sustenabilitatea pensiilor, a crescut vârsta de pensionare la 67 de ani, în unele țări menținându-se și dreptul de pensionare anticipată, care presupune pierderea dreptului de muncă.
Creșterea vârstei de pensionare la 67 de ani, elimină, din start, posibilitatea cumulului pensiei cu salariul, anulând efectul negativ asupra bugetului public.
Noi, românii – originali, când e vorba de PSD, prin moștenire de la comuniști – am făcut și din dreptul de continuare a activității după împlinirea vârstei de pensionare, o șmecherie politică sinecuristă, prin introducerea în legi a unor clauze discreționare, vădit imorale și neconstituționale, respectiv acordul angajatorului, or al conducatorului autoritatii sau institutiei publice în cazul prelungirii activității peste vârsta de pensionare. Adică, am crescut facultativ vârsta de pensionare (la funcționari publici până la 68 de ani – prin Codul administrativ și în privat până la 70 de ani – conform Codului Muncii), transformând-o într-un instrument sinecurist, pentru voturi electorale.
În paralel, am menținut aberația pensionării la 45 de ani, a anumitor categorii sociale, cărora, dreptul de continuare a activității după împlinirea vârstei de pensionare, le-am creat cadrul legal pentru a continua activitatea, pe criterii subiective, cumulând pensiile speciale cu salariile, în general ca urmare a ocupării unor funcții publice, sinecuriste.
Pentru a deține controlul total al sinecursimului, adică a acorda un drept general, exclusiv clientelei politice, politicienii au modificat atât Legea cadru privind sistemul public de pensii, 360/2023, cât și Codul administrativ, respectiv Codul Muncii,
Astfel, conform art. 47, alin. (1) din Legea 360/2023 „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei.”.
Conform art. 46, alin.(2) din Legea 360/2023 „Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute la alin. (1) pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
În ce privește funcționarii publici, potrivit art. 517, alin. (2) din OUG 57/2009, Codul administrativ Guvernul, a introdus următoare prevedere: „În mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”.
Deci, un drept constituțional, dreptul la muncă, până la vârsta de 68 de ani (în cazul funcționarilor publici), consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală, prin introducerea sintagmei „cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice” a devenit, dintr-un drept legal și constituțional, un drept facultativ, lăsat la latitudinea conducătorului autorității sau instituției publice.
Or, dacă în mediul privat acesta nu constituie un impediment (angajatorul luand decizia în funcție de interesul economic al firmei), nu același lucru se întâmplă în sectorul public, unde decizia aparține, exclusive, factorului politic, prin conducătorii de instituții numiți politic.
Judecătorii Curții Constituționale spun că dând posibilitatea angajatorului, la libera sa apreciere, să acorde sau nu, funcționarului public, dreptul de a continua activitatea, dreptul la muncă, atât de complex, deși consacrat la nivel constituțional, devine, în fapt, formal și iluzoriu, fiind dependent de aprecierea conducătorului autorității sau instituției publice.
Analizând un caz similar, Curtea Constituțională, în Decizia 351/2014, cu privire la OUG 82/2013, emisă de Guvernul Ponta, care a încercat aceeași șmecherie (făcând din acordarea funcționarului public dreptul de a continua activitatea o posibilitate la latitudinea exclusivă a autorității sau instituției publice) opinează că: „toate componentele și garanțiile dreptului la muncă trebuie să fie instituite pe calea unor norme imperative și nu permisive”, care să nu-i dea posibilitate, aflată la latitudinea exclusivă a autorității sau instituției publice, funcționarul public rămânând, practic, la aprecierea discreționară (subiectivă) a autorității sau instituției publice, fără opțiunea de a-și valorifica prerogativa pe care legea i-o oferă, aceea de a-și desfășura activitatea până la vârsta de 68 de ani. În aceste circumstanțe, conform Curții Constituționale, „este afectat, în sens negativ, atât dreptul la muncă al funcționarului public, cât și regimul juridic al funcției publice” și, prin urmare, prevederile art. 517, alin. (2), din OUG 57/2009, contravine prevederilor art.115 alin.(6) din Constituție.
Dar cui îi pasă că inserând sintagma „cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice”,prin prevederile art. 517, alin. (2), din OUG 57/2009 Guvernul a încălcat art.115 alin.(6) din Constituție și Deciziile Curții Constituționale în acest sens? Respectiv că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin”?
Prin OUG nr. 230/2008, Guvernul a încercat, tot discriminatoriu, să interzice cumulul pensiei cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională desfăşurată în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice şi, corelativ, se impune obligaţia persoanelor aflate în situaţia menţionată de a opta pentru pensie ori pentru veniturile realizate din activitatea profesională, altfel spus, de a renunţa la pensie continuându-şi activitatea profesională sau de a înceta activitatea profesională aducătoare de venituri şi de a-şi conserva pensia.
Ce spune Curtea Constituțională în Decizia 82/1989, legat de această ordonanță? „Interdicţiile şi obligaţiile impuse prin ordonanţă afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, cât şi dreptul la muncă consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală. Luând în considerare prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, în conformitate cu care ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie, Curtea Constituţională urmează să constate că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 230/2008sunt neconstituţionale, deoarece afectează drepturile fundamentale menţionate mai sus”. Clar, nu?
În 2009, sfidând decizia 82/2009, a Curții Constituționale, Parlamentul emite Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, la cap.IV, instituind măsuri cu privire la regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare.
Ce spune Curtea Constituțională în Decizia 1.414/2009, privind această lege? „Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament […] să aibă o raţiune licită.” (Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005). Mai mult, în jurisprudenţa constantă a Curţii s-a apreciat că „încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”.
În 2023, Guvernul depune în Parlament un proiect de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv interzicere cumularii pensiei de serviciu cu alte venituri de natură salarială plătite din fonduri publice.
Ce spune Curtea Constituțională, la solicitarea ÎCCJ, în Decizia 521/3023, privind constatarea neconstituționalității acestui proiect de lege? „ beneficiul pensiei nu conduce la prezumția că pensionarul nu poate exercita dreptul la muncă și nu conferă legiuitorului o marjă de apreciere cu privire la stabilirea locurilor de muncă în care pensionarul poate sau nu să lucreze – inclusiv în funcție de sursa de finanțare a respectivelor locuri de muncă. Cumulul pensiei cu salariul reprezintă opțiunea beneficiarului de valorificare a celor două drepturi fundamentale, iar nu opțiunea legiuitorului, ca rezultat al unor măsuri de politică socială. Așa fiind, aspectele sociologice (ideea de îmbătrânire activă la locul de muncă, fără a cumula), statistice (numărul de angajați cumularzi) sau impactul financiar (neinvocat în cauză) nu pot/poate constitui motive/motiv de îngrădire a exercitării drepturilor fundamentale. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție”;„….Așadar, suspendarea sau neacordarea pensiei pe o perioadă chiar determinată este contrară dreptului fundamental la pensie, constituind o măsură de suprimare a acestuia. Prin urmare, ținând seama de faptul că legea criticată condiționează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare, sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 47 alin. (2) din Constituție. Aceste aspecte sunt valabile și în privința pensiilor de serviciu, care chiar dacă nu își au fundamentul direct în art. 47 alin. (2) din Constituție, ca natură juridică, acestea sunt tot prestații sociale din partea statului. De asemenea, având în vedere că exercitarea dreptului la pensie exclude posibilitatea suspendării plății pensiei, precum și pierderea cuantumului pensiei aferent perioadei de suspendare, Curtea constată că are loc și o încălcare consecutivă a art. 44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată.În consecință, fiind încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5), ale art. 41 alin. (1), ale art. 44 și ale art. 47 alin. (2) din Constituție, Curtea reține și încălcarea exigențelor statului de drept, prevăzute în art. 1 alin. (3) din Constituție, având în vedere că impactul major al soluției legislative criticate asupra esenței unor drepturi constituționale expres reglementate, ce constituie fundamentul laturii sociale a statului român, nu poate decât să conducă la concluzia afectării principului statului de drept, în componenta sa de garantare a efectivității supremației Constituției”.
În concluzie, potrivit Curții Constituționale, „nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament […] să aibă o raţiune licită, iar suspendarea sau neacordarea pensiei pe o perioadă chiar determinată este contrară dreptului fundamental la pensie, constituind o măsură de suprimare a acestuia. Prin urmare, ținând seama de faptul că legea criticată condiționează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare, sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 47 alin. (2) din Constituție”.
Potrivit art. 47, alin. (1) din Legea 360/2023 „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei.” Conform anexa 5 din Legea 360/2023, în prezent (martie 2025) varsta de pensionare, opțională, a femeilor, este de 62 ani si patru luni.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 112 din 2021: „În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcționarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan”.
Concluzia? Femeile, în 2025, pot uza de dreptul la pensie la împlinirea vârstei de 62 ani si patru luni, sau, pot opta pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 65 de ani, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.
Pentru că au existat cazuri în care femeile au optat pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 65 de ani, dar au solicitat, simultan și deschiderea dreptului la pensie la 62 de ani, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 91/2023, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei”.
Decizia a fost dată în baza Deciziei Curții Constituționale nr. 112 din 2021 care, așa cum am menționat anterior, stipula: „În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcționarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan”.
Cu alte cuvinte, Decizia vizează funcționarii femei, care au optat pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, adică 65 de ani, solicitând, în același timp, deschiderea dreptului la pensie, la 62 de ani. În acest caz, evident, se aplică prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 112/2021, respectiv că atunci „când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept”. Deci, incontestabil, Decizia 91/2023 a ICCJ nu privește toți funcționarii publici, ci exclusiv funcționarii publici femei care au optat pentru deschiderea dreptului la pensie la 62 de ani.
Interpretând subiectiv Decizia 91/2023 a ICCJ, la sugestia Guvernului României (care s-a grăbit să modifice arbitrar OUG 57/2009, cu Decizia 91/20203 a ICCJ, fără a analiza constituționalitatea modificării legii), instituțiile publice s-au grăbit să întrerupă, forțat, raportului de serviciu și al mii de funcționari publici care au solicitat deschiderea dreptului la pensie la 65 de ani, caz în care, evident, a fost încălcată Decizia 521/3023 a Curții Constituționale. Mai mult, a golit instituțiile publice de profesionisti si specialiști, pentru a face loc clientelei politice, asigurand sinecuri politice.
Tot în baza aceleasi Decizii 91/2023 a ICCJ, Guvernul Ciolacu, pentru a restrange, chipurile, cheltuielile publice, se grăbește să emită (tot neconstituțional, bineînțeles, încălcând art.115 alin.(6) din Constituție), OUG 9/2025, prin care modifică articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, după alineatul (9) introducând un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins: „Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”
Și ce dacă și de această dată Guvernul a încălcat, cu nonșalanță, prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, în conformitate cu care ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie, Curtea Constituţională constatând, în nenumărate rânduri că emiterea de către Guvern, de Ordonanțe de Guvern, ce vizează drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie, sunt neconstituţionale, deoarece afectează negativ drepturile fundamentale?
Și ce dacă Guvernul Ciolacu lasă educația, sănătatea și restul administrației publice fără specialiști, încălcând Constituția? Copiii celor aflați la guvernare nu studiază în școli de stat, ci în școli private. Iar ei nu beneficiază de serviciile medicale oferite de sistemul sanitar de stat. Ei se tratează la Viena, Paris sau Berlin. De ce să le pese de restul cetățenilor?
Prin completarea OUG 57/2009, cu Decizia 91/2023 a ICCJ, interpretată tendențios (după ureche, în stil Ponta), Guvernul Ciolacu a mai dat o lovitură: a disponibilizat zeci de mii de posturi bugetare, obținute prin concurs de funcționari calificați, pe care le va pune la dispoziția clientelei politice, creând o noua generație de sinecuriști. Pentru că e o naivitate să crezi că, peste noapte, zecile de mii de specialisti din învățământ, sănătate și administrația publică, vor putea fi înlocuiți cu specialiști aflați în așteptarea eliberării funcțiilor publice.
Și încă o întrebare: Dacă prin completarea OUG 57/2009 și a art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu Decizia 91/2023 a ICCJ, se aduc economii substanțiale la bugetul de stat, de ce nu elimină Ciolacu, respectiv PNL și PSD, prevederile art. 47, alin. (1) din Legea 360/2023, art. 517, alin. (2) din OUG 57/2009, Art. 56 alin (4) Codul muncii respectiv ale art. 46, alin.(2) din Legea 360/2023? Nu e mai simplu să modifici prevederile art. 47, alin. (1) din Legea 360/2023, majorând vârsta de pensionare la 68 de ani, cu opțiunea pentru deschiderii dreptului la pensie, în cazul bărbaților, caz în care raportul de serviciu în curs încetează de drept”? Așa s-ar eliminat legal și constituțional cumulul pensiei cu salariul, fără să poată fi contestat.
De ce nu modifică Guvernul și Parlamentul art. 47, alin. (1) din Legea 360/2023?
Răspunsul e: pentru că astfel nu mai pot acorda sinecuri clientelei politice, încălcând nonșalant și premeditat jurisprudenţa constantă a Curţii Constituționale, care, în practică. apreciat că: „încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”, ceea ce e evident în cazul completării OUG 57/2009 și a art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu Decizia 91/2023 a ICCJ. Aștept opinia Curții Constituționale în acest caz.
În concluzie, Deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile doar atunci când servesc interesele politice, nu și când servesc interesele cetățenilor. Mai putem numi o astfel de abordare, stat de drept?
