Procesul de distribuire a celor 83.443 de pubele albastre către locuitorii din mediul urban și rural a fost demarat, primele recipiente ajungând deja pe Valea Sieului. Autoritățile estimează că până la finalul lunii august, toate pubelele vor fi livrate în întreg județul.
Pubelele albastre, cu o capacitate de 240 de litri, sunt special destinate colectării deșeurilor din hârtie și carton, facilitând astfel reciclarea și contribuind la protejarea mediului.
„Continuăm să investim într-un mediu curat și sustenabil, susținând un viitor mai verde prin promovarea reciclării și gestionării eficiente a deșeurilor”, a transmis Emil Radu Moldovan, președintele Consiliul Județean Bistriuța-Năsăud.
Programul face parte dintr-o strategie amplă de îmbunătățire a colectării selective, având ca obiectiv reducerea poluării și creșterea gradului de reciclare în județ.