Am lecturat, azi, articolul „Adevărul ascuns de DIICOT și DNA în dosarul NORDIS…” , publicat de „anchetatorii. ro” și, ca un individ cu pretenții de informat, în domeniul gruparilor de crimă organizată ce operează în Banat, îmi fac „mea culpa”! Deși am oarecari dubii privind acuratețea unor afirmații, cu puține „retușuri”, adevărul despre ce înseamnă grupările de crimă organizată, aflate (din nefericire) la pupitrul de comandă al statului, răzbește prin „ceața” generată de imoralitatea politică de tip interlop, ce se dorește a deveni (impusă) cronică! Dincolo de unele (deocamdată) speculații (pentru care nu se oferă, momentan, dovezi certe, pentru a deveni credibile 100%), există, totuși, prea multe fapte, certificate de documente și imagini, care numai abordându-le în genul paranormalului, al credulității tip „spălați pe creier” sau retard absolut și lipsei totale de moralitate, pot fi justificate ca nefiind reale. De asemenea, așa zisele coincidențe sunt atât de înlănțuite (sudate), încât depășesc, ca logică, alinierea planetelor. Prea mult fum ca să nu fie foc! Procedând ca juriile de la sărituri cu schiurile, adică eliminând „notele” cele mai mari și cele mai mici, ce rămâne după lecturarea presei și vizionarea televiziunilor, ce relatează evenimentele derulate, legate de uriașa și premeditat-a escrocherie NORDIS, e suficient să te determine să pui întrebarea: ce naiba se întâmplă în țara asta, în anul (de grație) în care am intrat în Schengen? Mai exista Statul Român din punct de vedere al existenței autorității publice? Chiar a ajuns România „un sat fără câini”, când e vorba de exercitarea autorității publice? Pentru ce naiba cheltuie statul român zeci de miliarde de euro – din banii proveniți din taxele și impozitele ce sufocă economia privată și populația -, pentru funcționarea unor instituții precum SRI, Poliție, ANAF, ANPC, Parchete, dacă asemenea grupări de crimă organizată, care praduie bugetul public și populația, „zburdă” și „defilează” nestingherite, pe toate plaiurile mioritice, acumulând averi incomensurabile prin furt, înșelăciune și hoție, sub protecția (ori cu complicitatea) umbrelei politice? Pentru ce sunt plătiți zeci de mii de funcționari (ofițeri, inspectori, comisari, etc.), cu salarii uriașe în comparație cu mediul privat, dacă nu sunt capabili să prevină și să stopeze genul acesta de „afaceri”, tip mafiot, bazate pe înșelăciune, protejate politic, prin mită și trafic de influență? Nu acesta este rolul în societate, al instituțiilor publice, să prevină și să stopeze astfel de practici de tip mafiot, care au devenit un pericol privind stabilitatea economică și socială a societății? Se mai simte cetățeanul român în siguranță (din punct de vedere al integrității fizice și a protecției proprietății) în România, când astfel de grupări operează sub protecție politică, beneficiind de non-combatul instituțiilor publice? Chiar e la liber înșelăciunea prin exploatarea naivității bazată pe încredere în legislație?
Chiar dacă doar o parte din dezvăluiri sunt adevărate, ar fi suficiente ca, într-un stat în care există atâtea instituții publice și atâta personal de specialitate, să declanșeze o anchetă de proporții, pentru a se stabili cât din cele dezvăluite sunt adevărul. Altfel rămâne întrebarea ce alimentează periculos neîncrederea generală: chiar atât de corupte sunt instituțiile publice, gen SRI, Poliție, Parchete, ANAF, ANPC, încât sunt incapabile să mai acționeze? Sunt anihilate, total, de crima organizată ce controlează spectrul politic? Păi, în acest caz, suntem (vorba jurnalistului) mai rău ca în Sicilia! Omertă totală sub dictatura fricii! Dacă populația poate fi înșelată și tâlhărită, de genul acesta de grupări de crimă organizată, care operează nu sub protecție, ci cu complicitate, directă, politică, ce fel de securitate mai oferă statul român, prin instituțiile sale și mega armata de funcționari imbuibata din bani publici? Ce înseamnă asta? Să împărțim banii publici pentru a cumpăra non-combatul instituțiilor publice? Nu e dictatură în stil mafiot? Cum să ajungă câțiva jurnaliști, lipsiți de fonduri și cu dotări tehnice precare, doar cu curaj, riscându-și viața și cariera (dacă nu spun adevărul, cariera lor e terminată, din toate punctele de vedere), să demaște acest gen de escrocherii naționale și increngături politico-mafiote, iar instituțiile statului, dotate, special, cu tehnică adecvată, de sute de milioane de euro și având mii de specialiști bine instruiți și bine plătiți, să tacă, de parcă sunt complici la astfel de fapte? Nu trebuie să fii somitate să înțelegi că dezvăluirile jurnaliștilor din ultimele zile și stenogramele procurorilor, devoalează ceva sinistru în funcționarea statului: existența unei (unor) grupări de crimă organizată ce operează printr-un mecanism diabolic, care reprezintă (cu certitudine) un atac la siguranța națională? Apropo de acest aspect! Ce poate fi mai periculos, pentru siguranța națională, decât mită și traficul de influență la vârful statului, reprezentat de primul ministru, ministrul transporturilor, președintele camerei deputaților, al căror implicare în escrocheria NORDIS (rezumata și la simpla asociere de imagine cu autorii escrocheriei) este incontestabilă? De ce tace și unde a fost și e SRI în acest caz? Pentru ce cheltuie statul miliarde de lei, dacă n-a fost în stare să prevină și să oprească o asemenea mega escrocherie?
A fost unde a fost și în cazul Georgescu, adică prinși „cu chiloții pe vine”, depășiți și neinteresați de situație? Sau întind coarda la maxim, pentru a obține privilegii sinecuriste? În oricare variantă, mi se pare extrem de suspect și mai mult decât grav ce se întâmplă în SRI și alte instituții publice. S-a ajuns prea departe, din punct de vedere al securității naționale, ca SRI, ANAF, ANPC, Poliția și Parchetele să devină instituții de decor și să nu răspundă pentru proliferarea acestor grupări de crimă organizată care au devenit pericolul numărul unu privind securitatea națională, în timp ce statul cheltuie (inutil) miliarde de euro cu funcționarea acestor instituții. E o dovadă evifenta că disoluție autorității publice a ajuns în punctul critic, de care nu se poate trece decat printr-o restructurarea totală a acestor instituții, ale căror activitate ar trebui evaluată în funcție de gradul de asigurare al securității economice a statului și a populației, respectiv a eficienței eliminării grupărilor de crimă organizată ce au preluat controlul statului și al economiei.
