Visul lui Năstase, Ponta și Dragnea s-a înfăptuit ! Există, exact cum și-au dorit discipolii lui Iliescu, două Românii, create în stil fanariot. O Românie a fraierilor (naivilor, care cred în dreptate), pentru care se aplică legea și o Românie a politicienilor și a clientelei politice (oportuniști, lipsiți de scrupule), pentru care legea e facultativă. De asemenea, există două Românii când e vorba de protecția proprietății. O Românie în care protecția proprietății private intră sub incidența necondiționată a legii și o Românie în care proprietatea publică (bunurile proprietatea Statului Român și banii publici), nu au nici o protecție, dacă cei ce le devalizeaza sunt politicieni sau clientelă politică.
În acest sens, al răspunderii în fața legii, instituțiile publice (Poliție, ANAF, Curtea de Conturi, ANPC, ANSVSA, ISC, Parchete, instanțe de judecată) operează cu dublă măsură, în funcție de client, respectiv de apartenența socială a făptuitorului. Altfel ești tratat dacă faci parte din grupul politicienilor aflați la putere sau faci parte din grupul de clienți protejați de putere (pentru care legea este interpretată subiectiv).
Prin cutume, devenite deja mecanisme aproape legale și oficiale, a fost implementat un mecanism pervers, care înlătură răspunderea penală: instituția prescripției, care a devenit un mod de operare curent în justiție, existând concurență între polițiști, procurori și judecători, la capitolul cazuri în care se prelungește cercetarea până când intervine prescripția, când e vorba de furt din banii publici ori evaziune fiscală. Ce spune asta? Că avem, cert, două Românii: una, pentru cetățeanul neînregimentat politic (sau care nu face parte din clientela politică) și altă pentru politicieni și clientela acestora, pentru care legea este facultativă ori inaplicabilă. Asta se mai poate numi justiție? E o iluzie!
Cum s-a ajuns aici? Prin generalizarea corupției la toate nivelele structurilor societății, care a devenit un flagel incontrolabil. În pofida logicii (și a gargarei oficiale) corupția a proliferat dincolo de orice limită admisibilă, fiind instrumentul cel mai performant implementat și utilizat de politicieni și de clientela pe care o deservesc. E o realitate incontestabilă (și o tragedie în același timp) că societatea românească a devenit atât de coruptă încât corupția este percepută ca normalitate. Imoralitatea la superlativ!
Doar aparent – de drept, nu și de fapt -, corupția mai este înfierată. Traficul de influență (care stă la baza atribuirii tuturor funcțiilor publice, ce atrag obediență necondiționată și obținerea de favoruri) și mita (în general sub formă de salarii și pensii speciale, care n-au nici o corespondență cu randamentul și eficiența economiei naționale și care impun, de asemenea, obediență totală), au creat o casta a sinecuriștilor politici, ce controlează, performant, statul și economia, pe care nici comuniștii n-au reușit s-o consolideze la un asemenea nivel și care a devenit cancerul mortal al economiei, respectiv blocajul reformării statului.
La bază stă imoralitatea de tip fanariot, care a devenit un virus genetic, respectiv exploatarea oportunismului și lăcomiei, specifice mentalității de tip fanariot (considerate „calități” în zonele aflate sub administrarea emanațiilor „Fanarului”). Imoralitate care, în bagajul politicienilor, a devenit instrumentul de bază cu care se operează și care a consolidat crima organizată la vârful puterii politice.
Ce-au urmărit Năstase, Ponta, Dragnea și restul politicienilor, respectiv dreptul de a dispune, după bunul plac, de averea și banul public, fără răspundere penală, s-a înfăptuit. Pe nesimțite, pas cu pas, au fost înlăturate toate măsurile de protecție ale patrimoniului public și al banilor publici. Azi, infracțiuni precum delapidarea și deturnarea de fonduri (care au devenit un fapt generalizat), deși teoretic sunt incriminate, în fapt nu mai sunt considerate infracțiuni, pentru că, potrivit cutumelor nu mai întrunesc condițiile pentru a fi considerate fapte. În aceste circumstanțe, bătălia în vederea obținerii unor funcții publice nu se mai dă pentru protecția patrimoniului public și a banilor publici, ci pentru dreptul de a deține prerogativele prin care este facilitat accesul clientelei politice la patrimoniul public și banii publici.
Iar ceea ce ar fi trebuit să constituie factorul de echilibru dintre economia privată (esența existenței societății capitaliste care generează bunăstare și nivelul de trai) și economia centralizată (ce ar trebui să se rezume la consumul de resurse optim pentru asigurarea funcționării instituțiilor publice, a dezvoltării infrastructurii publice și a sectoarelor de interes public), a devenit factor de dezechilibru, contabilizat în soldul datoriei externe a țării, generat de destrăbălarea cheltuirii banului public, de către tandemul politic-clientela politică.
Când economia privată nu poate produce cât cheltuie guvernul, respectiv clientela politică (capitol la care nu se pot lua în calcul așa zisele investiții intens mediatizate, pentru că majoritatea sunt nejustificate din punct de vedere al oportunității, majoritatea fiind investiții care nu creează plusvaloare, ci doar consuma resurse) nu înseamnă doar risc de faliment, ci faliment economic. Și gâgă să fii, realizezi că dacă produci un leu și cheltui 1,3 lei, investind în domenii care nu creează plusvaloare, urmează dezastrul economic.
În aceste condiții, dezastrul, adică un blocaj total al funcționarii statului și economiei, nu mai e un pericol ce ne paște, ci o realitate pe care n-o putem evita. Cu actuala putere politică, structurată în cel mai pur stil mafiot (totul bazat pe trafic de influență și mită, care asigură jefuirea bugetului de stat de către clientela politică) și cu actuala administrație publică vasalizata prin corupție (incapabila să stopeze jaful bugetar), este imposibil să se evite dezastrul economic și haosul ce va urma. În aceste circumstanțe nici un miracol nu mai poate salva economia, oricât speră politicienii actuali că se va petrece.
Ca să eviți dezastrul iminent, e nevoie de o resetare totală de mentalitate în ceea ce privește stimularea producției care generează plusvaloare și a cheltuirii resurselor publice. De legi drastice privind protecția patrimoniului public și al banilor publici și, mai ales, de stoparea cheltuielilor publice inoportune, făcute peste limita a ceea ce poate produce și suporta economia privată. N-ai voie să cheltui mai mult decât produci. Din contra, principiul ar trebui să fie: cheltui atât cât rămâne după ce plătesc datoriile curente, nu mă împrumut pentru a rostogoli datoriile și a acoperi cheltuielile sinecuriste. Iar asta, în cinformatia actuală politică, n-are cine s-o facă. În nici un caz actuală clasă politică. Pentru că actualul guvern (și întreaga actuală clasă politică) sunt setați să existe și să funcționeze, exclusiv, pe baza furtului din bugetul public, prin intermediul clientelei politice. Împreună cu clientela politică, puterea politică formează un tandem nociv, precum un cancer netratabil. Sunt un liant sudat nereformabil. Ca un grup de lipitori hotărâte să sugă și ultima picătură de sânge a victimei. Cum să le ceri actualei puteri și clientelei sale, să introducă legi care să apere proprietatea publică când acesta le-a fost scopul, să lase proprietatea publică și banii publici fără protecție, ca s-o poată devaliza? Cum să le ceri să schimbe paradigma, adică să renunțe la traficul de influență (numiri pe criterii subiective, de obediență) și mită (salarii și pensii speciale), pentru a-și fideliza și controla administrația publică (în special justiția), care le asigură accesul neprotejat la banii publici? Este ca și cum le-ai cere să se sinucidă după ce-au obținut totul!
Or, în aceste circumstanțe, suntem deja condamnați să acceptăm inevitabilul: că, cu actuala clasă politică și actuala clientelă politică, nu există nici o soluție pentru a evita dezastrul economic. Că, în condițiile actuale, „lipitorile”, reprezentând clasa politică și clientela lor, nu pot fi înlăturate de pe victimă (Statul Român). Cum vom gestiona dezastrul iminent? Nu știu! Unica soluție e o resetare totală a actualei clase politice și, mai ales, a deconectarii actualei clientele politice de la banii publici (avem o clasa politică incapabilă să stopeze evaziunea fiscală, furtul din banii publici și să restrângă cheltuielile în investiții stupide ale statului; incapabilă să facă regionalizare administrativă din cauza baronilor locali ce fură, alături de clientela politică, banii publici și a nevoii de voturi; incapabilă să reformeze Curtea Constituțională care a devenit stat în stat și apără interesele crimei organizate; incapabilă să reformeze administrația publică și justitia si s-o eficientizeze pe criterii de performanță, din cauza sinecurismului), tandem care continuă să devalizeze bugetul public, chiar când dezastrul este iminent. E nevoie de schimbare totală de paradigmă politico-economică, adoptând (în fapt nu numai verbal) modelul vestic. Cine și cum o va face? Habar n-am! E o mare incertitudine posibilul, pentru că nimeni nu e dispus să renunțe la ce a obținut, respectiv la ce a urmărit Năstase, Ponta si Dragnea: controlul administrației publice și a justiției, care asigura mecanismul prin care poate fi devalizat bugetul public, fără limite. Or, cum se va reforma România și va scăpa de faliment, când actuala putere (PSD/PNL) e în stare să provoace război civil, pentru a-și menține privilegiile și controlul asupra economiei? Urâtă dilemă!
Ce simt și e evident, e că, dincolo de minciuni și sumele uriașe investite pentru manipulare prin mass-media (care nu fac altceva decât să ascundă realitatea), va urma o criză economică, profundă, cum n-a mai avut România de când există ca stat în forma actuală. O criză ce va genera haos social, care nu poate fi evitată prin măsuri populiste sau prin transferul datoriei publice și a dezmățului politicianist către populație. Nu se poate întinde coarda la nesfârșit. Nu toată populația României e educată și „dresată” în stil fanariot, pe principiul:„mai rău să nu fie”, după fiecare pumn în figură. Există limite care nu pot fi depășite și reguli care, încălcate, atrag consecințe grave, generând convulsii sociale pe care nimeni nu le poate controla. Concedierile masive din sectorul privat al economiei, numărul uriaș al firmelor ce-și declară falimentul, numărul uriaș al firmelor ce intra în insolvență, falimentul agriculturii, coroborate cu încăpățânarea Guvernului de a menține sinecurismul politic (politizarea și mituirea cu salarii uriașe și pensii speciale a administrației și justiției), pentru a-și asigura posibilitatea devalizarii banului public, sunt preludiul și semnele incontestabile a inevitabilei catastrofe economice, de tip Argentina, ce va urma.
