Muzeul Grăniceresc Năsăudean găzduieşte miercuri, 27 noiembrie 2024, ora 11.00, vernisajul expoziţiei de fotografie: „Bade-al meu îi dus cătană”

0
9

Cu această ocazie vor fi prezentate publicului, într-o formă mărită (tip poster), o serie de imagini de arhivă, în care au fost imortalizaţi militari, în special din perioada celor două războaie mondiale, surprinşi fie în familie, alături de soţii şi copii, fie împreună cu logodnicele, prietenele sau surorile lor. Personajele feminine, de o mare expresivitate, aparţin unor categorii sociale şi chiar etnice diferite, aşa cum reiese şi din specificul vestimentaţiei, remarcându-se îndeosebi îmbrăcămintea tradiţională din zona Năsăudului.

Imaginile fac parte din patrimoniul Muzeului Grăniceresc Năsăudean, cele mai multe fiind preluate de pe negativele pe plăci de sticlă datorate vestitului fotograf Ştefan Tatay, la care se adaugă altele, obţinute prin bunăvoinţa unor persoane apropiate muzeului din Năsăud, dintre care amintim pe rapsodul popular Ioana Roman din Cluj-Napoca sau profesorul Pavel Berengea din Ilva Mare. Prelucrarea imaginilor aparţine, încă o dată, specialistului în fotografie Dumitru Rotari, de la muzeul din Năsăud.

Expoziţia a fost completată cu o serie de obiecte, mai vechi sau mai recente, care fac referire la viaţa de militar: cufere şi valize, bidoane pentru apă, lopeţi de infanterie, instrumente optice şi pentru orientare, obiecte de uz personal etc.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 27.11.2024 – 31.01.2025

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.