Gloria Bistrița a învins-o pe CSM București, scor 30-26, la debutul în grupa A din Liga Campionilor la handbal feminin.
Campioana CSM Bucureşti a fost învins sâmbătă, în deplasare, de formaţia Gloria Bistriţa, scor 30-26 (16-13), în primul meci din grupa A a Ligii Campionilor. Gloria este debutantă în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa şi a dominat partida de la un capăt la altul.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Kirdiaşeva 6 goluri, Rodriguez 6, Fujita 6, pentru Gloria, respectiv Omoregie 9, Arntzen 5, Neagu 4, pentru CSM Bucureşti. Chiar şi în absenţa jucătoarelor Cristina Laslo şi Nicoleta Dincă, Gloria Bistriţa a dominat meciul fără drept de apel şi a condus şi la 7 goluri (24-17, min. 43), în faţa unei echipe CSM Bucureşti de nerecunoscut.
Cele două formaţii au mai avut o confruntare oficială în acest sezon, în 23 august, dar în Supercupa României, câştigată atunci de CSM, cu 28-27.