Întreaga lume e o scenă, domnule Ioan Turc

În această dimineață am văzut pe pagina lui Ioan Turc, actual primar al Bistriței, un mesaj cel puțin neinspirat. Nu pot să dau vina pe armata de consilieri, aici e o greșeală, un fault personal. Pornim de la ideea pe care chiar el o propagă electoral, adică aceea de „Am înființat Teatrul Municipal Bistrița”.
Să înființezi un teatru municipal nu-i de ajuns să plătești doi actori angajați la Centrul de Cultură și nu-i de ajuns să schimbi numele unei Case de Cultură în Palat al Culturii, ca mai apoi să pui un panou cât un gemuleț de birou cu „Teatru Național”.
Febra asta vine după ce Bistrița a fost gazda Galei Uniter, o ediție ce pe interior a avut succes, dar în realitate publicul bistrițean nu a gustat în aceeași măsură cu organizatorii evenimentul regretatului Ion Caramitru.
Cred că Ioan Turc a prins ceva de la omologul său clujean, Emil Boc, adică măiestria de a spoi și de a acoperi „acelul ceva” turcesc sub preș. Este a nu știu câta oară când văd cum Bistrița îmbrățișează cartea spoielii, nu cea a lucrului curat. Cum vreți voi să faceți Teatru Național dacă nu ați fost în stare să faceți fața sau interiorul vreunei instituții de cultură în acești patru ani? Întreb pentru un prieten.
Un teatru se ține cu mulți bani, bani care lui „Ț” i-ar veni greu să îi dea, că rămâne fără concertele lui din Sinagogă. Banii oricum ar trebui altfel trecuți printr-o sită de management, dar asta este altă discuție. Un teatru național trebuie să aibă o casă! În Palatul Culturii încă a mai rămas acea idee comunistoidă de flori pe marginea scenei.
Să nu mai vorbesc de o întreagă echipă de oameni școliți să facă inginerie de sunet, de lumini, recuzită și alte câte și mai câte de trebuință pentru un teatru ce se vrea național.
Domnule Ioan Turc, știm că vă plac numele mari, ideile impresionante și impresionibile, însă ăsta va fi un vis frumos al bistrițenilor, să aibă un teatru național. Bine, pentru cei prea puținii din urbă care sunt interesați, pentru că nu avem ca oraș o cultură a teatrului sau măcar cea a filmului, iar nișa ar rămâne aproximativ la fel referitor la cei care ar plăti bilet să intre la spectacole, iar în timpul săptămânii și-ar scoate niște bănuți cu elevii care merg la teatru puhoi, obligați de profesori (și cred că este un lucru bun, măcar se mai câștigă așa o parte care vede și altceva).
Deci, cum facem? Cum facem să îl avem pe „Teatru Național” ăsta de Bistrița?