In traditia romaneasca, botezul a fost intotdeauna unul dintre cele mai importante evenimente din viata unei familii in care apare un copil. Acest act religios marca primul pas in credinta crestina si aducea bucurie si speranta in sufletul parintilor si al intregii comunitati. Printre traditiile vechi care au insotit mereu botezul s-au numarat si prezenta ursitoarelor, personaje de o frumusete aparte, pastratoare ale traditiilor stramosesti si ale intelepciunii populare. Si astazi, cand se organizeaza petrecerea de dupa biserica, familia angajeaza ursitoare botez pentru a distra invitatii, dar haideti sa vedem impreuna cine erau ursitoarele si care era rolul lor.
Ursitoarele de botez, cunoscute si sub denumirea de „soacre”, „cumatrite” sau „moase”, erau femei in varsta care aveau o vasta experienta in traditiile si obiceiurile populare. Rolul lor era sa ofere binecuvantari, sa rosteasca rugaciuni si sa aduca in fata celor prezenti cateva dintre cele mai importante invataturi necesare unei vieti frumoase si implinite. Aceste invataturi erau adesea transmise sub forma unor poezii si cuvinte pline de intelepciune si caldura.
Inainte de a intra in casa parintilor copilului, ursitoarele se adunau si isi alegeau o „stapana”. Aceasta femeie era aceea care avea datoria de a duce vestea in sat sau oras ca botezul va avea loc intr-o anumita zi si de a se griji ca toate pregatirile sa fie facute cu asa cum trebuie, pastrand traditiile mostenite. Rolul stapanei era unul important, fiind aleasa pentru priceperea ei in rugaciuni si invataturi. In ziua botezului, ursitoarele veneau imbracate in port national si impodobite cu flori, tinand in maini iconite binecuvantate.
In momentul intrarii in casa, ursitoarele incepeau sa-si rosteasca binecuvantarile si urarile de bine, chemand in ajutor puterea divina sa vegheze asupra copilului nou-nascut, ca sa-i aduca sanatate, noroc si impliniri in viata. Ursitoarele reprezentau intruchiparea bunicii intelepte, care isi impartasea intelepciunea si experienta dobandite de-a lungul existentei. Fiecare ursitoare botez aducea cu sine un dar pentru bebelus, de obicei, in forma de bani sau obiecte pretioase, simbolizand astfel inceputul unei vieti in belsug si bogatie.
Cuvintele rostite de ursitoare erau insotite de gesturi si traditii specifice fiecarei regiuni. Ursotoarele incepeau sa stropeasca cu aghiasma copilul sau sa ii puna pe frunte putina faina, cu scopul de a alunga spiritele rele si de a-l proteja. In multe cazuri, incheierea binecuvantarilor era marcata de o masa si cei prezenti incingeau hore si cantau.
Ursitoarele de botez au jucat intotdeauna un rol esential in ceremonia de botez a unui copil. Ele au fost cele care au transmis intelepciunea populara, proferand in acelasi timp binecuvantari si urari de sanatate si prosperitate pentru copilul nou increstinat si pentru familia lui. Prin costumatia lor, prin cuvintele pline de caldura si gesturile lor pline de grija si dragoste, ursitoarele contribuiau la crearea unei atmosfere magice, cu totul speciale potentand si mai mult evenimentul botezului. Traditia lor s-a pastrat vie si in prezent, reprezentand o parte importanta a patrimoniului cultural al poporului roman.
