Scriam zilele trecute despre viermuiala din PNL Bistrița-Năsăud, nu pentru că la nivel național treaba ar merge altfel, ci doar dintr-un spirit locativ ce mă caracterizează.
Aici, în acest județ binecuvântat cu dedublarea personalității unui individ care este și primar și președinte de partid, politica liberală a fost lăsată pe câmp că poate printre buruieni răsare și vreo floare pe care să și-o prindă președintele Ioan Turc la butonieră.
Au fost două întâlniri în care adversarii din partid ai domnului Turc, președintele-primar, au pus bazele unei revolte împotriva celui care a transformat liberalismul într-o miuță.
Activitatea organizației județene este flască, iar viagra politicii liberale stă sub cheie la Turc în birou. Există însă și stimulente tradiționale, naturiste, din teritoriu, dovedite ca fiind benefice în longevitatea activității fostului deputat Ioan Oltean. Se fac liste pentru semnături, prin care se cere vehement un Birou Permanent Județean. Turc nu vrea deoarece știe că activitatea partidului este nulă și vrea să arate tuturor că el este șmecherul pe tarla.
În stilu-i caracteristic, consacrat la locale, promite funcții celor care-i vor fi alături în meciul politic. Nu, nu sunt două echipe, în PNL toată lumea este cu toată lumea, principalul este să dai gol, în traducere să ocupi o funcție cu salariu la stat. PNL nu se mai războiește cu social-democrația, ci a declanșat un război fraticid pentru bani la stat.
Puterea i-a luat mințile lui Turc, după modelul din trecut al lui Ioan Oltean. Același Oltean care acum a plecat la București pentru a expune la centru îngrijorarea sa față de inactivitatea liberală din Bistrița-Năsăud de care vinovat se face primarul – președinte.
Problema lui Turc este că nu există atâtea posturi la stat câte promisiuni a făcut, dar și minciuna-i tot promisiune, astfel că unii vor fi în afara listei.
Liberalii simpli, din teritoriu, bat gând de retragere, lămurindu-se că PNL este o păcăleală la care se invocă o istorie pe care nu o respectă.
Ioan Turc a început o epurare a celor care-i bagă strâmbe. Îi ignoră, nu le răspunde la telefon, ascunzându-se sub activitatea de primar care-i mănâncă timpul.
Degringolada PNL este evidentă. Nimeni nu știe dacă mai există PNL, din moment ce Turc a luat partidul pe persoană fizică. Este dictator. Stăpân. Grof. Are vechili. Restul slugi care pregătesc o răscoală. Va fi ca la Bobâlna, iar președintele PNL BN a pregătit armele din presă. Sunt gata să tragă.
Victoria în alegerile de anul viitor contează doar într-un singur caz: el să rămână primar! După el, potopul.
Oamenii simpli asistă cum lupta dreptei cu stânga s-a încheiat odată cu guvernarea la două capete. Iar ofertele electorale sunt în acest moment mai puține prin predicția că PNL BN va fi în faliment personal. Doctrina este doar o iluzie. Turc știe. Banii contează. Și el. Doar el. Au mai încercat și alții.