Pentru poporul român, Cornilescu a fost (cu sprijinul reginei României, bineînțeles), în 1921 (când a fost publicată, în variantă completă în limba română, cu caractere latine și conform dicționarului existent), ceea ce a fost Martin Luther pentru poporul german și vest european, nu însă și ca efect. Diferența a fost că vest europenii, după traducerea Bibliei, fiind mai educați (o rată a analfabetismul mult mai mică decât în România), s-au revoltat împotriva dictaturii religioase, catolice, constatând că, în cei peste o mie de ani de creștinism, au fost păcăliți (mințiți) și înșelați de clerul catolic și de biserică. Li s-a vândut iluzia că la Dumnezeu nu se poate ajunge decat prin și cu aprobarea bisericii. Așa a apărut protestantismul si neoprotestantismul. Ca efect al traducerii Bibliei de către Martin Luther. Iar cine e capabil să citească și să înțeleagă ce citește ori să vadă și să proceseze informațiile, fără a fi subiectiv, constată efectele benefice ale traducerii Bibliei de către Martin Luther, asupra vestului Europei. În primul rând, efectul traducerii Bibliei de către Martin Luther, a determinat scindarea și reformarea Bisericii Catolice, generând o revoluție în biserica catolică și în papalitate, respectiv a determinat apariția bisericilor protestante și neoprotestante care au contestat supremația catolicismului și a papalitatii. Asta a declanșat un război fratricid, între nordul și sudul Europei, care s-a soldat cu ieșirea nordului Europei (Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, landurile de nord ale Germaniei, o parte din Cehia și Ungaria, inclusiv din Transilvania, nordul Franței, nordul Elveției, la care s-a adăugat Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, unde s-au refugiat mare parte din protestanții și neoprotestanții care au fugit de represaliile Bisericii Catolice) de sub tutela bisericii catolice. Însă, adevărata revoluție pe care a generat-o traducerea Bibliei de către Martin Luther, a fost revoluția morală și spirituală, respectiv cea a impunerii primordialității conștiinței umane, pentru că marea majoritate a celor care au putut citi și înțelege Biblia, au realizat că nu religia (reprezentată de clerul bisericesc) este cea care creează „puntea” între om și Dumnezeu, ci comuniunea directă, bazată pe credința individuală. Comunicarea, simplă, fără intermediari, este legătura directă a omului cu Dumnezeu. Mai simplu, citind Biblia, oamenii au înțeles că între ei și Dumnezeu există un singur mijlocitor, Isus Hristos, care nu poate fi substituit de cler sau religie și de nimic material (bani, imobile, etc.). De asemenea, au înțeles că nu poți cumpăra iertarea, cu bani, ci prin metamorfozarea interioară (revoluție) a conștiinței, aplicând principiul simplu „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, respectiv regretul sincer și recunoașterea faptei săvârșite greșit, în fața lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? Altruismul total relevat de principiul „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, pe care Biserica Catolică îl propovăduia doar formal, în practică acționând pe principiul desuet „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (fapt demonstrat de Inchiziție și Cruciade, unde n-a fost nici vorbă de „iubire față de aproape”, ci de egoism, vanitate și lăcomie, mascate sub interese religioase). Astăzi, analizând reformele catolicismului, în planul conștiinței (revoluției moale) și, mai ales – ca efect al traducerii Bibliei -, în răspândirea protestantismului, nu putem ignora faptul că revoluția spirituală (morală) a generat ceea ce pentru comunism a rămas doar o iluzie: justiție pentru toți și nivel de trai decent pentru toți. Iar asta se vede, cel mai bine, în țările în care traducerea Bibliei a generat impunerea protestantismului și neoprotestantism, ca religie majoritară. De fapt, ce-a însemnat revoluția religioasă anti catolică? O revoluție morală care a însemnat supremația principiilor (legilor) morale, nescrise, în fața legilor laice, scrise. Or, când principiile morale sunt cele care definesc și caracterizează societatea, aproape că legile laice nu mai contează, pentru că legile morale le includ. De aceea societățile unde protestantismul și neoprotestantismul a triumfat, au prosperat material și au fost țintă pentru majoritatea populației care a dorit libertate reală, pentru că au asigurat ceea ce a determinat migrația în masă din zonele unde domina autocrația religioasă sau așa zis materialist dialectică: securitate și libertate reală, neîngrădite de dogme religioase sau interese private, discriminatorii.
Dacă România (și celelalte țări din „blocul comunist” de est), ar fi fost mai educate (adică ar fi avut o rată a alfabetizarii, reale, mai mare) și traducerea Bibliei de către Cornilescu, ar fi generat o revoluție morală, spirituală, de fond, nu de formă, ca în țările protestante. N-a fost să fie decât în mică măsură, pentru că românii au fost și continuă să rămână un popor needucat, cu o rată uriașă a analfabetismul, mai ales a celui funcțional. Altfel, cum se explică faptul că la 100 de ani de la traducerea Bibliei, în ortodoxia românească nu s-a schimbat nimic, aceasta fiind la fel de arhaică, precum era înainte de traducerea Bibliei? E suficient să analizezi efectul manipulării ignoranței (lipsei de educație) cu ocazia manifestărilor organizate de Biserica Ortodoxă Română, când se prezintă publicului un schelet necunoscut, numit, aiurea, fără nici o dovada certă, „Sfânta Parascheva”. Ce poate fi această mascarada, decât un proces de umilire totală a cetățeanului ignorant, needucat, devenit victimă a unei farse ridicole și stupide, ce-l îndepărtează, nu-l apropie de Dumnezeu? Cui îi servește acest gen de manipulare? La astfel de „spectacole” sinistre, organizate de Biserica Ortodoxă, participă doua categorii de indivizi, care reprezintă structura societății românești: cei needucați (analfabeți și analfabeți funcționali), ce reprezintă ponderea, care deși au acces la Biblie, ori nu o citesc ori n-o înțeleg și cei care profită, mimând că și ei cred în astfel de absurdități, pentru a atrage ignoranții de partea lor, adică în tentativa de a fi percepuți ca fiind de-ai lor. În concluzie, traducerea Bibliei de către Cornilescu, nu numai că n-a produs revoluția morală și spirituală pe care a produs-o traducerea Bibliei de către Martin Luther, ci n-a avut efect nici măcar asupra lui Cornilescu, care, o dată cu traducerea, a aflat adevărul despre minciuna propagata de clerul ortodox în ce privește legătura dintre om și Dumnezeu. Însă, Cornilescu, spre deosebire de Luther, n-a fost „trezit” de adevărul aflat prin traducerea Bibliei, ci a preferat avantajele materiale oferite de ortodoxie, ca răsplată pentru traducerea Bibliei. Adică, în pur stil fanariot-dâmbovițean, s-a lăsat corupt, acceptând titluri, funcții și bani pentru a ascunde, în continuare, adevărul, despre răul generat de manipularea religioasă. Iar asta a fost posibil pentru că, exact ca și în Rusia și alte țări estice, unde ortodoxia arhaică continuă să funcționeze, majoritatea populației este analfabetă sau analfabetă funcțional. Aceasta, adică lipsa educației reale, este explicația și pentru faptul că deși au trecut peste treizeci de ani de la revolta împotriva minciunii, numită comunism, în România nu s-a schimbat nimic în ce privește atitudinea cu privire la morală și, mai ales, cea de tip religios. Avem aceeași concepție de tip comunist, vis-a-vis de supremația legilor morale în fața celor laice, societatea funcționând anacronic, pe bază de cutume religioase, formale, conservatoare, care pervertesc fondul spiritual, generat de educație, ascunzând adevăratul mesaj a ceea ce înseamnă libertate și justiție, transmis de legile morale, propagate de Biblie. Cu cât vor fi mai frecvente și mai ample, manifestații (operațiuni de exploatare a ignoranței) de genul „Sfânta Parascheva”, ori de „canonizare” a unor personaje profund imorale, precum „Ștefan Cel Mare” (care au ca scop deturnarea de la adevăr în ce privește relația om-Dumnezeu), cu atât vom fi mai departe de lumea civilizată și adevăr, adică de democrație, justiție, stat de drept, pentru că – chiar dacă nu acceptăm, din vanitate și orgoliu, nu pentru că înțelegem fenomenul -, democrația și statul de drept, așa cum funcționează în statele majoritar protestante și neoprotestante, ori cele în care a avut loc revoluția morală catolică, nu pot fi implementate dacă procentul celor needucați (analfabeți și analfabeți funcționali) este critic, așa cum e, în prezent, în România. Mândria stupidă, de tip ortodox arhaic, bazată pe manipularea ignoranței, este la fel de păguboasă și de neproductivă, cum a fost islamismul radical în Turcia. Generează stagnare și blocaj tehnico-economic. Până când Kemal Atatürk, n-a impus, cu forța, sistemul laic al guvernării sociale, adică educația în fața dogmelor religioase, Turcia n-a evoluat și nu s-a dezvoltat economic și social. Imaginați-vă, prin prisma faptului că legile morale, emanate de protestantism, în opoziție cu dogmele catolice, au constituit fundamentul societății, în țările majoritar protestante, asimiland legile laice, ce societate a putut rezulta! Analizați cum funcționează democrația în Norvegia, Danemarca, Finlanda, Suedia și chiar Marea Britanie, SUA, Canada, unde principiile morale, protestante, sunt primordiale și o să înțelegeți impactul pe care l-a avut și-l are educația în societate și ce-a însemnat traducerea Bibliei în țările în care educația a existat și există, real și nu formal. Când la procesiunile stupide, se târăsc oamenii în genunchi, unde se pupă moaște, gen „Sfânta Parascheva” și slujbașii bisericii asista fără a interveni (fiind interesați mai mult de profit decât de adevăr), când ignoranții se roagă la un schelet, în loc să se roage la Dumnezeu și, culmea ridicolului, la acest gen de procesiuni participă „doctori” în științe, gen Oprea, Ponta, Geoană, Bode și alte astfel de „emanații intelectuale” ale sistemului de educație, cum să nu-ți pui întrebarea: care educație? Care viitor? Analfabeții funcționali (cum pot fi numiți altfel acești profesioniști în copy-paste?) sunt intelectuali? Or, dacă nici azi, la 100 de ani de la eveniment, traducerea Bibliei de către Cornilescu nu a generat o revoluție morală și o reformă profundă a Bisericii Ortodoxe, pentru că adevărații intelectuali nu au contat ca pondere, ce speranțe mai avem? Și de la cine? La ce să mai speri când, deși suntem în secolul educației și informației, prezentul și viitorul ți-l hotărăsc cei ce merg, în genunchi, să pupe și să se roage la niște oase, sau în pelerinaj la mormintele unor muritori, convinși că oasele și mormintele săvârșesc miracole?
