spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieLecția de persană cu Floare Gaftone
spot_img

Articole noi

Lecția de persană cu Floare Gaftone

Asistăm, zilnic, la un spectacol grotesc cu miros administrativ. Bistrițenii, avizi să iasă din tristețea ce a cuprins orașul, constată că primarul Turc a dat-o-n bălării. La urma urmei, primarul nu conduce cu mână de fier, ci cu mască de fier, asta pentru cei care au văzut filmul. Opacitatea nu are nimic cu viziunea și nici cu potența unuia care se vrea cocoș, dar pe care orice găină îl face din vorbe. Concret, secretarul municipiului, Floare Gaftone, decide, face, desface, întoarce și apoi plânge cu lacrimi de „crocodil” pentru aplauze.

Într-o sedință de Consiliu Local, doamna Gaftone s-a plâns că i s-au luat atribuțiile pe urbanism, de fapt atribuții pe care nu le-a avut nici pe vremea fostului primar Crețu! Spectacolul mediatic de genul „o să semnez certificatele de urbanism” este promiscuu din punct de vedere administrativ.
În timp ce oamenii, plătitorii de taxe și impozite, asteaptă de luni de zile eliberarea unui certificat, doamna adaugă în dreptul avizului său consultativ, tot felul de chițibușuri tehnice care amână parafarea de către primar a cererilor cetățenilor.

În acest context, Primăria se confruntă și se va confrunta cu nenumărate plângeri penale, care in derularea lor în justiție costă bani, timp care înseamnă tot bani, și prejudicii adică tot bani. Bani publici. Bani cetățenești. Bani munciți.

Pe banii bistrițenilor se joacă alba-neagra în primărie, care are, care n-are, care e câștigătoare. Ioan Turc n-are zvâc, doar discurs pentru o imagine ce se degradează prin birourile primăriei.

Există un film, Lecția de persană, în care un evreu dintr-un lagăr de concentrare , se dă drept iranian ca să scape de moarte și se oferă să-l învețe persana pe un ofițer neamț. Numai că evreul nu știa o boabă de persană și inventează o limbă. După terminarea războiului, neamțul a fugit la Teheran, cu identitate falsă, și a fost prins cu minciuna.

Evreul a supraviețuit.

Nici unul dintre ei nu știau persană, așa cum nici Ioan Turc și nici Floare Gaftone pare că nu știu administrație, dar se pricep să joace intr-un film absurd al desconsiderării cetățenilor.

Sursele din primărie susțin că primarul dă din gură, iar secretarul trage sforile urbanismului. Cum este posibil? O explicație ar fi locuința domnului primar, care ar avea ceva avize ciudate iar Gaftone știe.

Cât va mai dura acest război? Până când doamna Floare Gaftone va lăsa persana orgoliului și va adopta administrația ca limbă oficială. Altfel, se prea poate să existe daune colaterale, ca intr-un film cu Schwartzenegger. În filmul asta, Ioan Turc nu mai prinde un al doilea mandat.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata