El a fost invitat ca speaker la Romanian Digital Day, eveniment organizat de europarlamentarul PES, Victor Negrescu
Deputatul Bogdan Ivan se află în aceste zile la Bruxelles, acolo unde participă la Romanian Digital Day, eveniment organizat de europarlamentarul PES, Victor Negrescu la Parlamentul European. În cadrul work-shop-urilor, parlamentarul bistrițean a vorbit despre despre două lucruri foarte importante pentru modernizarea României cu ajutorul tehnologiei: legislație prietenoasă prin consultarea tuturor actorilor (companii, universități, societate civilă) prin Grupul de lucru IT&C al #PSD lansat în urmă cu o săptămână și prin Grupul Law and Technology Lab al Comisiei IT&C din Camera Deputaților; deschiderea județului Bistrița-Năsăud către investitori în tehnologie, digitalizarea serviciilor publice și valorificarea potențialului uriaș al județului nostru.
BOGDAN IVAN, deputat: Interesul companiilor de IT&C în zona județului Bistrița-Năsăud, schimbul de idei pe care l-am avut cu managerii celor mai mari companii românești la nivel mondial precum Bit Defender, eMag, NTT Data, UiPath îmi conferă încrederea că putem crea la Bistrița un mic…Cluj. Interesul antreprenorilor din Bistrița-Năsăud pentru digitalizare este impresionant mai ales că schimbul de date importante dintre privat și Administratie pentru împrumutul de bune practici și pentru modernizarea administrației publice este o condiție indispensabilă a dezvoltării pe toate planurile. Digitalizarea nu este un moft, ci o necesitate a progresului economic. Făcută cu rațiune și curaj, fără a încălca intimitatea și drepturile fundamentale, o modernizare a proceselor și serviciilor publice și private e obligatorie. Putem evolua ca țară, ca județ ca municipiu sau ca comună doar dacă întindem mâna viitorului. Digitalizarea este o șansă pe care noi cei din Bistrița-Năsăud nu avem voie s-o pierdem. Și n-o vom pierde!