Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan a postat în aceste zile un clip prin intermediul căruia vine și explică cum și în ce fel s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani urbea de pe malurile Someșului Mare
Anul viitor vom finaliza varianta ocolitoare în momentul când vom scoate toată circulația din oraș, vorbesc a camioanelor mari. Deja putem să spunem că orașul Beclean va fi un oraș verde.
Am văzut de fiecare dată când aducem o facilitate nouă care o vedeam poate numai la televizor sau în mari metropole din Europa, dar am văzut când le aduce în comunități mici, oamenii se pliază în scurt timp, vor fi foarte mulți care vor folosi bicicleta, mai ales că punem noi la dispoziție acuma sute de biciclete.
Am văzut și oameni mai în vârstă pe bicilete. Deja merg la servici, vin de acolo. Chiar și eu vreau să impulsionez într-un fel mersul simplu la servici, să devină și o activitate de dimineață sau de după-masă, una de a face sport.
Care este cheia succesului într-un oraș cu peste 10.000 de locuitori?
”Trebuia să ai ceva ce te identifică ca să putem ajunge la lucrurile astea. Deci noi nu puteam face toate aceste proiecte pe care le prezentăm acum, finanțatorul nu accepta vreodată de ce și cum sa aloce si sumele astea cu multe zerouri, daca ne adresam doar la 10 000-12000 de locuitori, câți numără Becleanul, dacă nu aveai un motiv clar. Faptul ca noi avem turiștii care sunt un argument, care vin si din municipii si de peste tot, am avut posibilitatea să accesăm aceste proiecte.”