spot_imgspot_img
AcasăEvenimentDonează sânge și intri gratuit la Neversea 2022
spot_img

Articole noi

Donează sânge și intri gratuit la Neversea 2022

BLOOD NETWORK, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea, îi așteaptă din nou pe eroi să salveze vieți și să se bucure de experiențe de neuitat la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. Ajunsă la cea de-a 8-a ediție, campania de donare de sânge BLOOD NETWORK se desfășoară în 2022 în perioada 14 mai – 3 iulie 2022 în toate centrele de transfuzii din țară și în caravanele mobile. Nevoia de sânge pentru salvarea de vieți persistă în spitalele din țară. În România e nevoie anual de peste 500.000 de unități de sânge.

REȚEAUA BLOOD NETWORK SE EXTINDE. DONEAZĂ LA CARAVANA MOBILĂ ȘI PRIMEȘTI ABONAMENT LA UNTOLD SAU NEVERSEA

Anul acesta și orașul Zalău se alătură rețelei BLOOD NETWORK, iar numărul de locații unde fanii UNTOLD sau Neversea pot dona sânge crește la 12 (Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași, Craiova, Sibiu, Zalău, Ploiești, București, Târgu Mureș, Oradea, Constanța).

Calendarul caravanelor mobile BLOOD NETWORK 2022

  • Cluj-Napoca, 14-15 mai, Monumentul Memorandiștilor, Str. Eroilor
  • Timișoara, 21-22 mai, Parcare Politehnică
  • Brașov, 21-22 mai, Bulevardul Republicii
  • Iași, 28-29 mai, Iulius Mall
  • Craiova, 28-29 mai, Mall Electroputere
  • Sibiu, 4-5 iunie, Pietonal Magazin Dumbrava / Piața Mare
  • Zalău, 4-5 iunie, Prefectura Zalău
  • Ploiești, 11-12 iunie, Primăria Ploiești
  • București, 18-19 iunie, Parcul Herăstrău
  • Târgu Mureș, 25-26 iunie, Piața Tineretului
  • Oradea, 25-26 iunie, Piața Unirii
  • Constanța, 2-3 iulie, Piața Ovidiu

Cei care donează sânge la caravana mobilă, între orele 8:00 și 14:00, și se înscriu în baza de date ,,Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un abonament la UNTOLD sau Neversea 2022 și tichete de cumpărături în valoare de 100 de RON din partea Kaufland România. Donarea la caravana mobilă se face în limita locurilor disponibile.

Cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea BLOOD NETWORK. Acolo vor completa formularul solicitat, vor atașa o poză cu adeverința de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher cu care vor putea achiziționa abonamente UNTOLD, la prețul special de 645 de lei + Taxe (reducere de la 995 lei + Taxe) sau Neversea, la prețul special de 520 de lei + Taxe (reducere de la 920 lei + Taxe).

Continuăm cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România! Alături de partenerii noștri de tradiție, alături de medici și, nu în ultimul rând, alături de oamenii frumoși care donează sânge, salvăm vieți! Și pentru că anul acesta ne bucurăm și de întoarcerea la normalitate, la festivaluri fără restricții, mărim și noi miza campaniei: toți cei care donează sânge la caravana mobilă vor primi în acest an câte un abonament la UNTOLD sau la Neversea. Le mulțumim de pe acum tuturor celor care vor face un efort să-și rupă din timpul lor ca să doneze sânge. Un mic efort, dar cu o importanță imensă!

EDY CHEREJI, director de comunicare UNTOLD

Cu fiecare ediție a caravanei Blood Network crește numărul de persoane care se implică, ceea ce ne arată că românii, în special tinerii români, înțeleg cât de importantă este donarea de sânge. Suntem încântați că împreună cu partenerii noștri de la Neversea și UNTOLD avem în fiecare an ocazia să unim distracția cu implicarea în comunitate.

ANNA-KATHARINA SCHEIDEREITER, Manager CSR Kaufland România

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata