Jurnalele de știri TV și câteva publicații naționale s-au înghesuit în ultimele zile să prezinte pe un tânăr programator din Iași care, după aproape 4 ani de cercetări pe bune, a reușit să reconstituie arborele genealogic al familiei până pe la anul 1260, ajungând să descopere că este înrudit cu Ștefan cel Mare. Înrudit, nu descendent, cum s-au grăbit unii să titreze, mințind pe altarul audienței. Așadar, spre liniștea vânătorilor de senzațional, nu vrea și nici nu-i trece prin cap să revendice ceva.
Ieșeanul pe care îl caută în continuare toate televizuinile este de fapt pietrean 100%. Daniel Cantoreanu (foto), născut în 1989, este băiatul cel mic al cunoscutei familii Elena și Florin Cantoreanu. La fel ca Adrian, fratele cu 4 ani mai mare și care s-a îndreptat spre științele economice, e absolvent al Colegiului Național Calistrat Hogaș. Pasiunea pentru istorie, pe care se insistă foarte mult, a apărut recent, odată cu începerea acestei aventuri. În liceu citea foarte mult, în special teologie și lucrări din perioada interbelică, dar nu era o preocupare de dimensiunea unei pasiuni. Odată demarată cercetarea, aprofundarea istoriei a venit ca de la sine, așa cum Daniel a ținut să sublinieze pentru mesagerulneamt.ro.
Ziua când afli că ești neam de voievod
În linii mari, elementele de bază ale aventurii sunt comune relatărilor din Adevărul ori de la Știrile Pro TV. Datele prezentate public despre reconstituirea arborelui genealogic personal, ajustate ușor cu sprijinul programatorului-cercetător, conduc la următorul rezumat: un strămoș direct din linia paternă, de la Câmpulung Moldovenesc, mergând înapoi pe linia maternă a bunicului tatălui său, venit de la Săliștea de Sus, este Iuga, Voievod de Maramureș. Iuga este tatăl lui Ștefan al II-lea, de asemenea Voievod de Maramureș, dar și fratele lui Bogdan I, descălecătorul. Acesta a fost tatăl Margaretei Mușata, bunica lui Alexandru cel Bun, la rândul său bunicul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Însă, de la bunicul tatălui său, cercetând linia paternă, se ajunge la voievozi din Țara Chioarului.
Întrebat cum a reacționat, cum a trăit închiderea lanțului de legături la Iuga Voievod, Daniel Cantoreanu răspunde descurajant pentru consumatorii de can-can: „Mi-a luat câteva zile bune să asimilez informația asta, să mă obișnuiesc. Am trăit un sentiment de responsabilitate. Este frumos să descoperim că avem strămoși mari, dar trebuie să tratăm lucrurile într-un mod corect și să nu lăsăm aceste date doar consemnate”.
Până la acel moment și adunarea a aproape 5.000 de persoane în „arbore”, pietreanul stabilit la Iași datorită locului de muncă, a umblat prin cimitire uitate de oameni, vreo 10 la număr, a căutat documente în arhive, a fotografiat personal peste 250 de registre de stare civilă. O experiență nefericită, relatată de părinții săi, a avut-o tocmai la Câmpulung Moldovenesc, orașul natal al tatălui său, unde nu i s-a permis să facă nici măcar o fotografie când a cercetat arhivele. În compensație, este recunoscător preoților care l-au sprijint cu dăruire și pasiune, în special în Maramureș. „Preoții cu care am discutat au fost deschiși. Poate li se părea ciudat că mergeam prin cimitire și mă uitam mormânt cu mormânt la pietrele funerare. Anumite familii nu au rudele înmormântate în cimitirul mare, ci în curte, în spatele casei”, mărturisește Daniel.
Un precedent imposibil de ocolit, de dosit
De un ajutor esențial i-au fost de-a lungul celor 4 ani cunoștințele de programare și calculatoare. Admite din prima că fără calculatoare nu ar fi reușit să termine cercetarea. Care cercetare s-a întersectat cu studii și lucrării istorice puțin cunoscute publicului larg, integrându-le într-un mod neabordat anterior. Un exemplu formidabil ține de o lucrare prezentată de un prieten de al său, istoric. E vorba de Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română de Alexandru Filipașcu.
Autorul, a cărui familie acoperă singură câteva capitole importante de istorie, a fost printre altele primar de Sighet (1933-1937), poziție care i-a facilitat accesul în arhivele locale. Profilul său este impresionant: doctor în filosofie şi teologie, realizator al primei istorii a Maramureşului, cercetător la Centrul de Studii şi Cercetări Transilvane (1943-1947) şi profesor de istorie la Institutul Teologic din Cluj (1948-1952), deţinut politic, mort la Canalul Dunăre-Marea Neagră în 1959. Cu toate că Securitatea i-a confiscat forma finală a lucrării după arestarea sa (15 august 1952), s-au găsit toate însemnările sale și au văzut lumina tiparului după Revoluție.
La această lucrare, tânărul Cantoreanu s-a „racordat” prin străbunic. Întregul obținut, ca și orice altă cercetarea genealogică, constituie un subiect discutat și disputat pe care îl explică: „Sunt istorici care nu-s de acord cu aceste informații genealogice fiindcă vorbim de o perioadă istorică îndepărtată și nu avem o certitudine. Dar, până la urmă, nu avem nici certitudinea că sunt false”.
Dar, cu certitudine, pe cont propriu (adică fără burse dedicate sau alte genuri de finanțări) și fără a fi istoric cu patalama, noua și vechea rudă a voievozilor a creat un precedent tulburător. A demonstrat că un amator pasionat și hotărât poate asambla istoria familiei întorcându-se hăt departe, cu secole în urmă. Până mai zilele trecute, un arbore genealogic cu origini în vechime părea atributul unor descendenți sau pretinși descendenți mediatizați din familii boierești. Nu mai e. De aceea devine cel puțin interesant de urmărit dacă Academia Română și Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” vor fi ori nu impresionate de acest precedent.
Foto: Facebook/ Daniel Cantoreanu.
