Ioan Tiberiu Cămărășan va părăsi fotoliul de primar al comunei Silivașu de Câmpie, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a declarat învins în procesul cu Agenția Națională de Integritate.
În 2018, ANI a constatat că primarul Ioan Tiberiu Cămărășan s-a aflat în conflict de interese.
”A semnat patru contracte de închiriere și patru acte adiționale privind închirierea unor suprafețe de pajiști aflate în domeniul public al comunei Silivașu de Câmpie, încheiate între unitatea administrativ teritorială și tatăl, respectiv fratele persoanei evaluate, Cămărășan I. Anicuța Întreprindere Familială (în cadrul căreia persoana evaluată deținea, la acea dată, calitatea de membru întreprindere familială, iar soția persoanei evaluate deținea, la acea dată, calitatea de persoană fizică autorizată). Persoana evaluată a avut, astfel, un interes personal în semnarea acestor acte. Astfel, persoana evaluată, a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. a) și lit c) din Legea nr. 393/2004.”, se arată în documentul emis de ANI în luna februarie a anului 2018.
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va lua act de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la SIlivașu de Câmpie va fi numit un primar interimar, până la organizarea alegerilor parțiale.