Aproape de luna lui mai, feeria Munților Rodnei îți taie răsuflarea cu un peisaj alb cum rar mai vezi! Spectacolul lumii poate fi admirat la fața locului grație unui administrator de pensiune someșană care nu își ține clienții închiși în cabană, ci din contră, îi scoate la drumeții, acestea fiind parte integrantă a unui sejur.
Pensiunea Someșană se află la poalele Munților Rodnei, în localitatea Valea Mare din comuna Șanț. Leontin Moisil, proprietarul și administratorul acestei unități de cazare, știe să pună în valoare bogăția cu care „mama natură” i-a pricopsit, căci un sejur la „Someșană” nu înseamnă câteva nopți de cazare cu „pensiune” completă, ci o experiență montană cu tot ceea ce ar putea însemna aceasta.
După „booking”, indiferent cum este făcut acesta, urmează să ajungi efectiv la pensiune. Drumul până la locație te poate surprinde indiferent de ora la care te deplasezi, căci Valea Someșului este interesantă și diferită în același timp la orice moment al zilei.
Dacă ajungi, spre exemplu, vineri în jurul amiezii, lumina care cade printre copaci în zona dintre Șanț și Valea Mare îți dă senzația unei călătorii în timp și spațiu, căci șerpuirea drumului lasă razele de soare să cadă diferit de la un kilometru la altul. Porțiuni ale Someșului par să fie înghețate în timp, cu țurloaie de gheață alunecând dinspre pădure, iar în următorul kilometru, același râu să-ți surâdă cu reflexii calde.
Intrarea în Valea Mare te duce cu gândul la un cătul uitat de lume în care mirosul de mină și exploatație încă mai persistă și se îmbină cu cel de lemn proaspăt, căci gaterele sunt singurele care animă mecanic liniștea poalelor de munți. Printre bocănelile utilajelor se aude un șuierat dureros al Someșului, un plânset în avans al apei care, mai la vale, cară povara peturilor.
Lăsăm în spate antagoniile timpului și spațiului căci ajungem la pensiune. Aici deja ne pregătim usb-ul corpului și sufletului pentru o reîncărcare zdravănă. Pensiunea ne invită, cu zâmbete nostalgice, la o introspecție rurală. Lemnul este leit-motivul, motivele și decorațiunile eminamente sătești sunt liantul unor stări ce renasc din fiecare dintre noi.
Leontin Moisil, pentru prieteni Tinu, te întâmpină, așa cum o face aproape orice gazdă someșană, cu un deț de afinată, sau, după preferințe, de unul de „verde”… „la reveneală”. Check-in-ul propriu-zis nu durează, căci Tinu nu îți lasă vreme pentru leneveală de la sosire: hopa-sus în mașină și hai o tură pe coclauri!
Da! Asta face administratorul acestei pensiuni: se ocupă de client din primul minut al sosirii acestuia în „casa” lui, dar nu numai cu șatmpălul de bun-venit, ci cu o drumeție „de acomodare”. Indiferent că e vorba de o scurtă vizită la mina Făget, una scoasă din uz, evident, sau o plimbărică ici-șa, în Pasul Rotunda, Tinu te introduce în „peisaj” pe nerăsuflate, iar impactul este unul pe măsură.
În această perioadă, chiar dacă aproape de luna lui mai, albul este încă stăpân în Munții Rodnei. Zăpada poate să te surprindă prin căldura ei, acolo sus așa se simte. Revenirea la pensiune se face musai cu bujori în obrăjori și mulți fluturi în stomac, nu neapărat de „îndrăgosteală” cât de foame. Ticluită treabă asta cu drumeția, știe Tinu ce știe!
Masa se servește în salonul cald, cu alte ștampăle de tărie, tot de „reveneală”. Se poate alege între „verdele” de poame sau mai moalele unei afinate, zmeurate sau vișinate, toate din producție prorpie. La capitolul producție proprie Tinu Moisil nu se oprește doar la „combustibilul” lichid. Toate preparatele ce le vei servi la Penisunea Someșană sunt din categoria produselor locale, din gospodăria proprie a proprietarului de pensiune, dar și din alte gospodării locale, toate certificate: lape, carne, ouă, brănzeturi, legume, chiar și vinul povestit în fața șemineului din antreu este tot local, căci Har-Domnului, Bistrița-Năsăud are cu ce se lăuda! Inclusiv apa, sfânta apă, este locală, de la izvor. De fapt, la Tinu la pensiune nu trebuie să aduci nimic, eventual țigări pentru cei ce-și cară acest viciu cu ei.
Programul pentru următoarea zi se face stând la un pahar de vorbă, după cum spuneam, în fața șemineului din antreu. Tinu îți povestește cu sete variantele pe care el le pune la dispoziția ta ca turist, în funcție de grup, de posibilitățile fizice ale acestuia, sau poate să creioneze și câte o rută individuală pentru cei cu pohtă și putilință de mișcare mai ridicată.
A doua zi, după un mic dejun copios, stropit și el cu „fructoză”, grupul părăsește pensiunea și descoperă minunățiile împrejurimilor, cu un Tinu dispus oricând să facă pe ghidul. Nu obosește, parcă se hrănește cu aceste drumeții. Cum zăpada încă este regină în zonă, nu lipsesc sănii, colaci sau alte „gadgeturi” ajutătoare pentru o ieșire memorabilă în natură.
Seara de sâmbătă vine cu altă tură de mâncare pregătită cu atât de multă pasiune că o simți pe limbă de la prima dumicătură! Țuica, vinul, chair și o bere, stropesc din plin bunătățile puse pe masă alături de povești de cabană, jocuri de cabană, cântece de cabană, toate cu un Tinu antrenor, arbitru și majoretă în același timp.
Noaptea nu se termină fără un foc de tabără, căci fără acest element nu există ședere la Pensiunea Someșană! Bine-înțeles, cu voia Domnului, căci o ploaie mocănească poate strica acest festin montaniard prin excelență.
Duminică dimineața, tot după servirea micului dejun, Tinu mai scoate din jobenul activităților încă o mică rută de făcut, așa… de plecare. Despărțirea de Penisunea Someșană se face pe tiparul plecărilor din tabere, asta pentru cei care am mai prins așa ceva, adică cu o apăsare necontrolată pe suflet, un fel de „aș mai sta…”. Sunt și variante pentru un sejur mai lung, însă senzația la final este aceeași.
Indiferent cât de mult v-ați propune să stați la Tinu, timpul nu va fi suficient. Pentru asta există revenirea, căci majoritatea celor care i-au trecut pragul revin „again and again”. De găsit îl găsiți pe facebook. Iarna se va duce, asta e clar, iar sezonul însorit are provocările lui în Munții Rodnei. Tinu Moisil le cunoaște și e dornic să le împărtășească!
