Obraz mai gros decât cel al politicienilor rar mai vezi, iar asta nu o descoperim acum, când îmbuibații neamului își caută dreptatea lor prin instanțe, acesta a existat dintotdeauna la noi, de parcă e o moștenire sfântă a mai-marilor neamului!
Actuala nomenclatură politică românească a hotărât să arunce în ochii votantului credul și ușor de manipulat acea tăiere a pensiilor speciale ale parlamentarilor, un gest care nu influențează balanța economică națională, însă ridică cote electorale unora.
Ei bine, dacă s-au tăiat, tăiate să rămână pentru toți! Până la urma urmei, îmbuibarea acestora ajunge în timpul mandatului, nu trebuie prelungită în scârba și miștoul față de populime. Însă există o gloată politică nesimțită care consideră că dreptul lor de a ne râde în nas este unul pe viață!
Așa se face că mai mulți foști parlamentari frustrați de pierderea jilțului politic consideră că le-a fost încălcat acest drept de a micționa cu boltă peste noi și au atacat în instanțe tăierea pensiilor speciale. Gloata nu e mică, în fiecare județ sunt jigodii care se simt ofuscați de faptul că nu mai primesc sume între 2.100 și 15.000 de lei, în funcție de cât timp au frecat menta în Casa Poporului.
Bistrița-Năsăud nu face excepție de la regulă, căci sunt și aici șapte bravi foști conducători care își cer aceste „drepturi” în instanță. Conform bistritaexpress.ro, este vorba de o solicitare comună depusă ieri la Tribunalul Bistrița-Năsăud de politicieni cu notorietate : Ioan Oltean (PDL-PNL 6 mandate), de fostul presedinte PSD Viorel Pupeză (un mandat), fost prefect, de Ioan Țintean (fost ALDE, un mandat) si el fost prefect, dar și de foști politicieni mai puțin cunoscuți, între care Ioan Sonea (PRM 3 mandate) , Emil Rus (PRM), Emil Scurtu (PDAR), fost director până anul trecut la APIA, Viorel Ilișiu (senator PUNR 1992-1996).
Țineți bine minte aceste nume, nume pe care să le pomeniți atunci când drepturile voastre sunt încălcate în mod flagrant, atunci când vă râd funcționarii în nas, atunci când rata de la bancă vă va scoate afară din casă, când plătiți fondul clasei, când cresc tarifele la gaze și curent, atunci când libertatea lor e mai importantă decât libertatea dumneavoastră, în general atunci când „ei” sunt mai „îndreptățiți” decât voi!
Toți acești parlamentari (peste 100 la nivel național) au fost la un moment dat la butoanele țării, acolo unde nu au avut grijă de drepturile pulimii, ci doar de drepturile lor. Nu au avut grijă de dreptul copiilor cu deficiențe, aceștia având o alocație de hrană de 16 lei pe zi, însă au avut grija de hrana pușcăriașilor. I-au durut fix în gaura neagră a sufletului lor de drepturile familiilor aflate în sărăcie lucie, sau drepturile sportivilor, a artiștilor, a profesorilor, a minerilor, a medicilor, a nenorociților de români.
Drepturile lor să nu fie încălcate, în rest, Dumnezeu cu mila! Acum se îndreaptă către instanțe, acolo unde și-au băgat coada ca necuratul până la nivelul de desconsiderare a instituției justiției în sine. Oare o palmă peste ochi nu ar putea primi ei, în locul unei decizii definitive și irevocabile?
Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace, Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva, Care cred despre sine că preţuiesc ceva! De se trag din neam mare, Asta e o-ntâmplare: Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place. Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate Este egalitate. Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte, Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte. Cât pentru mine unul, fieştecine ştie C-o am de bucurie Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă, Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră." Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare. Căţelul Samurache, ce şedea la o parte Ca simplu privitor, Auzind vorba lor, Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte, S-apropie îndată Să-şi arate iubirea ce are pentru ei: "Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată, Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei." - "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie, Noi, fraţii tăi, potaie! O să-ţi dăm o bătaie Care s-o pomeneşti. Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie, Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?" - "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam? Adevărat vorbeam, Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, Că voi egalitate, dar nu pentru căţei." Aceasta între noi adesea o vedem, Şi numai cu cei mari egalitate vrem
Grigore Alexandrescu – Câinele și cățelul
