Judecătorii au dat o primă soluție într-un dosar penal în care inculpat era și un primar din Vrancea, decedat în vara anului trecut într-un accident de circulație. Ancheta a început în 2017, iar rechizitoriul a fost trimis în instanță un an mai târziu, cu trei inculpați: fostul primar din Cîmpuri și concubina acestuia, dar și actualul primar – care pe atunci era viceprimar. După peste 4 ani de judecată, magistrații au decis că doar concubina fostului primar se face vinovată de acuzațiile aduse de către procurori. Actualul primar a fost achitat, iar în cazul fostului edil a fost încetat procesul penal.
Fostul primar era acuzat de fals în declaraţii, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual şi delapidare, iar în noiembrie 2017 a fost inclusiv arestat preventiv în cauză. Cât despre acuzațiile aduse actualului primar, acesta a fost achitat pentru 40 de acte materiale de abuz în serviciu și 43 de acte materiale de fals intelectual, pe considerentul că fapta nu există și că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
„Încetează procesul penal având ca obiect: fals în declaraţii, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (40 de acte materiale), fals intelectual (43 de acte materiale) şi delapidare (4 acte materiale), de către inculpatul MATEIU COSTEL, ca urmare a decesului inculpatului. … sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (40 de acte materiale)…achită pe inculpatul VLAD ION, …sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual (43 de acte materiale). …condamnă pe inculpata FILIP IRINA ELENA, la amenda penală în cuantum de 3.000 lei (150 zile-amenda x20 lei), pentru fals în declaraţii. Lasă nesoluționată acțiunea civilă”, se arată în soluția judecătoriei, pe scurt.
Ancheta în cauză a plecat de la un control efectuat în iunie 2017 în zona de exploatare a masei lemnoase aparţinând Ocolului Silvic Soveja, de o echipă formată din reprezentanţii poliţiei, Gărzii forestiere şi ai ITM Vrancea. Din ce comunicau procurorii la acea dată, totul părea ceva banal: la o societate din Cîmpuri care se ocupa cu exploatarea şi comercializarea materialului lemnos în formă brută fuseseră descoperite 5 persoane care lucrau fără forme legale. Însă apoi a intrat pe fir fostul primar al comunei.
„Primarul comunei era administrator de fapt al societății comerciale, administratorul de drept al acestei societăţi comerciale fiind concubina sa, și ea inculpată. Acesta s-a prezentat, la data de 29.06.2017, la sediul ITM Vrancea, ocazie cu care a declarat în fals faptul că cele 5 persoane, descoperite la data controlului, ar fi lucrat fără forme legale la primăria comunei şi nu la societatea comercială aflată în discuție, asumându-şi în totalitate, în numele autorităţii administrativ teritoriale menţionate anterior, consecinţele nerespectării dispoziţiilor legale privind munca. Conduita inculpatei a avut drept consecinţă faptul că societatea comercială nu a mai fost sancţionată contravenţional, răspunderea legală fiind transferată în sarcina Unităţii Administrativ Teritoriale a comunei, căreia i s-a aplicat o amendă de 40.000 lei.
Acţionând în acest fel, inculpatul şi-a exercitat în mod abuziv atribuţia de reprezentare a Unităţii Administrativ Teritoriale a comunei. Faptele inculpatului au produs o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale primăriei, care are garantat prin lege dreptul de a nu fi trasă la răspundere contravenţională pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o şi, totodată, au produs un folos necuvenit pentru o societate comercială, în cuantum de 40.000 lei, echivalentul amenzii care a fost aplicată primăriei.
În urma efectuării la data de 01.11.2017 a percheziţiei la sediul primăriei s-a constatat că inculpaţii, primar, respectiv, viceprimar ai comunei, şi-au încălcat atribuţiunile de serviciu, întocmind şi semnând în fals documente prin care atestă prestarea muncii în folosul comunităţii, de către un număr de opt persoane, acte pe care le-au comunicat Judecătoriei Panciu, însă în realitate niciuna dintre aceste persoane nu a executat obligaţia, deşi, conform art. 21 din OG 55/2002, în cazul în care contravenientul, cu rea voinţă, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii contravenţionale, la sesizarea primarului sau a unităţii de poliţie, judecătoria poate înlocui această sancţiune cu sancţiunea amenzii”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.