Turismul în România rămâne la nivel de Cenușăreasă, o poveste frumoasă pe care ne-o dorim pusă în practică. Din păcate, magia unor povești se stinge după miezul nopții, atunci când cei implicați în tot acest proces se împiedică singuri în pantoful de cristal.
Există însă și povești în care caleașca magică nu se mai întoarce la dovleac, iar asta deoarece acțiunile baghetelor magice nu expiră, ci din contră, pot influența ambițiile și visurile altor Cenușărese. Una dintre aceste povești este cea a Elenei Rus din minunatul tărâm al Bârgăului…
Elena, fată simplă de la țară, iubitoare de tot ceea cea a primit ca învățătură și moștenire de la mama și bunica ei, s-a ambiționat în a păstra vie o cultură foarte mult trâmbițată dar deloc promovată ca tare: gastronomia locală, adică mâncarea tradițională reală, cea neaoșă, cu adevărat „bio” sau „eco”, termene la modă folosite excesiv, fără acoperire reală.
Elena și-a impus în primul rând ei înseși faptul de a nu face rabat de la ceea ce înseamnă mâncare tradițională și mai ales promovarea acesteia. Deși înscrisă la „Chefi la cuțite” aproape cu forța, „vinovată” pentru aceasta fiind o altă exponentă a culturii gastronomice locale bistrițene, Honoria Rațiu, Elena Rus reușește să valorifice prezența ei în show-ul culinar, nu o dată ci de două ori, fiind cel mai bun punct de plecare în această zonă gastronomică. Restul a decurs aproape de la sine, căci nu a fost suficientă inerția aparițiilor TV, completate și cu prezența în emisiunea lui Horia Vârlan.
Elena a continuat să-și urmeze visul, acum propulsată și de „celebritate”. Însă aceste „ieșiri pe sticlă” nu i-au rezolvat și restul problemelor. Bârgăuanca noastră și-a dorit să-și deschidă o mică afacere locală în care să-și prezinte publicului doritor acele produse neaoșe, într-un cadru potrivit, adică direct acasă la ea.
Cea mai bună variantă a fost și este punctul gastronomic local (PGL), acel loc în care un trecător, turist, poate să experimenteze din punct de vedere gastronomic, cultura locală, cea „originală”, fără a trece prin filtrele impuse de pretențiile vreunui restaurant sau de eticheta „stelară” a categoriilor din industrie. Asta nu înseamnă că într-un punct gastronomic local nu poți întâlni o farfurie frumoasă, acel „fine dining” aflat acum în pretențiile cela mai mult sau mai puțin avizați.
PGL înseamnă de fapt cultură gastronomică locală pentru cei care caută experiențe gastronomice locale reale. Dacă e să vorbim de o banala iahnie de fasole sau de mult mai celebrele sarmale, acestea le putem regăsi aproape în orice restaurant cu specific tradițional, eventual cu anumite reinterpretări. Într-un PGL, aceste produse le regăsim așa cum se pregătesc ele la „vatră”, așa cum le făceau bunicii noștri, acolo unde rețetele sunt purtate din generație în generație în lada de zestre.
Și într-un PGL putem regăsi reinterpretări ale unor mâncăruri simple, așezate cu mare finețe în farfurii de stele michelin, cu condiția ca rețeta originală să fie respectată și gustul să rămână unul care te teleportează în amintiri.
Elena Rus exact asta a încercat să facă, și a reușit! Punctul gastronomic local de la Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, este cel de-al 92-lea de acest gen din țară și al doilea de la nivel județean, primul punct fiind deschis la Colibița, însă într-un circuit închis. Nu i-a fost deloc ușor Elenei să înfrunte efectiv birocrația unor instituții „abilitate” pentru a ajunge la o funcționare conformă și legală. Funcționărimea românească, „ajutată” de legislația alambicată, spurcată de-a dreptul în anumite situații, nu ajută un întreprinzător, ci din contră, parcă au menirea sacră de a-l încurca, de a-l face să renunțe.
Nu a fost cazul Elenei care, atunci când a simțit că are nevoie de ajutor a știut unde și la cine să apeleze, iar aici nu vorbim de intervenții de tip PCR (pile-cunoștințe-relații), ci de ajutorul logistic. Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” a fost nu colacul de salvare al Elenei Rus, ci chiar un partener de bază, iar alături au venit și cei de la A.D.I. Turism, probabil singurii care mai pricep ce filon de aur reprezintă un punct gastronomic local pentru turismul unei anumite zone.
Elena Bărbos de la „Produs în Bistrița-Năsăud” și Răzvan Cerceja de la A.D.I. Turism sunt stâlpii pe care Elena Rus s-a sprijinit, parteneri de suflet și mai presus de toate prietenii care nu s-au dat la o parte și s-au implicat în toată această poveste a „cenușăresei”.
După aproape un an de informare, umblătură și birocrație, visul Elenei a devenit realitate, una care poate da startul unui trend necesar pentru personalizarea turistică a zonei. Punctul gastronomic local și-a deschis porțile, fiind astfel primul de acest gen din Bistrița-Năsăud deschis publicului larg.
Aici regăsim gusturi uitate și care ne teleportează în trecut, pe prispa casei bunicilor: plăcintă cu cartofi, brânză, ouă și puri (o ceapă sălbatică apropiată ca gust de usturoi) – un produs neaoș bârgăuan care poate fi inclusiv înregistrat ca atare, zacuscă cu hribi sau gălbiori, pastă de fasole roșie cu ceapă caramelizată, iahnie de fasole, chifteluțe cu maioneză, murături, coaste rumenite cu picioci răntăliți, gulaș, papă pe pat de brânză cu gruștior și papricaș de pui, zamă de cartofi cu afumătură, sarmale cu păsat și nucă, sarmale cu carne, macaroane cu nucă, sau clătitele cu lapte de pasăre, toate cu ingrediente din propria gospodărie sau din gospodării învecinate. Nu lipsește de pe masă pâinea de casă și, evident, licorile ce au făcut cunoscută Valea Bârgăului: ginars, vișinată, afinată sau pălinca de poame.
Toate acestea sunt gusturi pe care turiștii doresc să le regăsească în momentul în care își planifică o astfel de vacanță. Punctele gastronomice locale sunt (sau ar trebui sa fie) parte integrantă a conceptului de turism, unul din motoarele principale ale acestei industrii.
Dacă e să ne raportăm doar la Colibița, această perlă a județului, lipsa acestor puncte gastronomice locale este resimțită. Nu este suficient să avem locuri de cazare pentru turiștii care vin pentru frumusețea zonei, trebuie să le oferim și acest segment gastronomic. Linia pe care trebuie să o urmăm din acest punct de vedere este clară și conține aceste puncte. Fără ele vom rămâne doar la nivelul unui turism de weekend, unul de grătăreală, profund manelizat, varianta celor câteva restaurante fiind una nu doar insuficientă ci și incompletă.
Un alt concept turistic inventat și plecat de pe plaiurile bistrițene, chiar bârgăuane, este Via Transilvanica, singurul proiect turistic național. Și pe acest traseu, ce depășește mia de kilometri și unește Bucovina cu Dunărea, punctele gastronomice locale vor avea o greutate aparte și vor împlini acest proiect minunat.
Până atunci, La Elena în deal, la Tiha Bârgăului, vom putea retrăi gusturile ce ne-au făcut copilăria minunată și gustoasă, un loc unde și copiii noștri vor putea mușca din amintirile noastre și unde îi vom putea îndruma și pe alții să guste din minunatul gust al locului.
