Șapte ani a durat judecata într-un dosar penal care a avut ca punct de plecare fraudarea fondurilor europene prin intermediul unor subvenții APIA primite de cea mai mare obște din județul Vrancea.
După toți acești ani de procese, din cei 19 inculpați trimiși inițial în judecată – dintre care doi arestați preventiv și alți doi reținuți pentru 24 de ore, instanța a constatat că o singură persoană se face vinovată de o parte din infracțiunile reținute de procurori. De altfel, de la acesta și începuse ancheta: în luna august 2011, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la unele nereguli comise de către Costel Nicoară, șeful Ocolului Silvic Privat Obștea Tulnici SRL. Ulterior, și Obștea de Moșneni Tulnici, asociatul unic al OS Tulnici a făcut o sesizare. Așa s-a ajuns ca în vara anului 2013 fosta și actuala conducere a Obștii de Moșneni Tulnici, membri ai Consiliului de Administrație și mai mulți afaceriști ai unor societăți care au încheiaseră contracte de prestări servicii în anul 2011 cu Obștea să fie acuzați de înșelăciune, abuz în serviciu, fals și spălare de bani. APIA s-a constituit parte civilă cu suma de 2.657.662 lei, însă la finalul procesului nu a primit niciun ban. La momentul trimiterii inculpaților în judecată, pentru recuperarea prejudiciului fusese instituit sechestru pe bunurile imobile 9 inculpați.
Procurorii au reținut că OS Tulnici a fost înființat în anul 2007, are ca principal obiect de activitate exploatarea forestieră și are ca asociat unic Obștea de Moșneni Tulnici, cu scopul declarat de a administra fondul forestier și pășunile alpine, deținând o suprafață totală de 1.025,38 ha pășune. Cel condamnat în dosar, Costel Nicoară, fusese în perioada 2006 – aprilie 2010 atât președinte al Obștii de Moșneni, cât și șef de ocol al OS Tulnici, calitate în care ar fi primit diferite sume de bani drept subvenții de la APIA pentru pășunea proprietatea Obștii de Moșneni, sume pe care le-a cheltuit în mod ilegal. La final, procurorii au detaliat că acesta și-a însușit 67.803,24 lei din contul OS Tulnici, a folosit cu rea credință creditul societății, achiziționând de la firma la care fratele său era acționar o autospecială cu remorcă supraevaluată la 124.000 lei, dar și echipamente supraevaluate, cu 37.125,60 lei. Acesta a și fost reținut pentru 24 de ore în dosar, alături de președintele Obștii Tulnici, Alin Daniel Olteanu. Arestați pentru o lună, între august – septembrie 2012 au fost Vasilică Strătănoiu și Nelu Nițică, ambii administratori ai unor societăți care prestaseră pentru Obștea Tulnici. Dacă în final Olteanu și Strătănoiu au fost achitați pentru toate infracțiunile, Nițică a fost achitat pentru complicitate la spălare a banilor, însă instanța a decis să renunțe la aplicarea pedepsei pentru refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale în scopul împiedicării verificărilor financiare, în termen de cel mult 15 zile de la somație, aplicându-i acestuia un avertisment.
Urma scapă turma
Pe scurt, procurorii spuneau în 2013 inclusiv că președintele Obștii de Moșneni a recepționat și confirmat cantitățile de lucrări de curățire/întreținere pășune înscrise de către agenții economici în situațiile de lucrări, întocmite în anul 2011, cu toate că în realitate agenții economici au executat cantități de lucrări mai mici, în vreme ce membrii Consiliului de Administrație al obștii au recepționat lucrările, confirmând că acestea au fost efectuate manual, cu toate că în realitate au fost efectuate atât manual cât și mecanizat, în timp ce administratorilor de societăți comerciale li s-a imputat că au facturat și încasat sume de bani care nu li se cuveneau.
Sentința definitivă în dosar a fost pronunțată joi, 11 martie, Curtea de Apel Galați menținând soluția dispusă la judecata pe fond. Inculpații achitați definitiv sunt Alin Daniel Olteanu, Aurel Boțu, Vasile Bulimej, Valerică Grobnicu, Vasile Danțiș, Vasilică Stanciu, Corneliu Negru, Vasilică Strătănoiu, Lucica Păun, Cristinel Laurențiu Gherman, Nicu Florin Olteanu, Silică Baraghin, Vasile Gheorghiță, Valentin Boțu, Florin Bîznă, Daniel Danţiş și Liviu Iulian Manolache.
„Dispune achitarea inculpatului Nicoară Costel cercetat pentru abuz în serviciu, …condamnă pe inculpatul Nicoară Costel la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi pentru delapidare, …1 an închisoare pentru folosire cu rea-credință, de către administratorul societății, a creditului de care se bucura societatea pentru a favoriza o altă societate, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect în dauna părții civile SC Ocolul Silvic Privat Obștea Tulnici SRL, faptă săvârșită în luna mai 2011. Dispune contopirea pedepselor principale aplicate, inculpatul Nicoară Costel urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, în total va executa o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. Dispune confiscarea specială de la inculpatul Nicoară Costel în folosul statului, a următoarelor sume de bani: 17.892 lei reprezentând diferența dintre suma plătită și valoarea reală de achiziție a autoutilitarei și suma de 18.636 lei sumă traficată în interesul SC Cros Media SRL, sume de bani pentru care partea vătămată SC Ocolul Silvic Privat Obștea Tulnici SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Respinge ca nefondate pretențiile civile formulate în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură A.P.I.A.- Aparat central. Respinge ca nefondate pretențiile civile formulate în cauză de SC Ocolul Silvic Privat Obștea Tulnici SRL împotriva inculpatului Olteanu Alin Daniel privind virarea sumei de 970.000 lei în contul Obștii de Moșneni Tulnici. Ridică măsura sechestrului asigurator dispusă asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților: Olteanu Alin Daniel, Boțu Aurel, Bulimej Vasile, Grobnicu Valerică, Danțiș Vasile, Negru Corneliu, Păun Lucica, Stanciu Vasilică, Bîznă Florin, Olteanu Nicu Florin, Baraghin Silică, Gherman Cristinel Laurențiu și Gheorghiță Vasile. Menține măsura sechestrului asigurator dispusă asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Nicoară Costel, până la concurența sumei de 36.528 lei. Constată că persoana vătămată Obștea de Moșneni Tulnici nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Stabileşte obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: obligă pe inculpatul Nicoară Costel la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat; obligă pe inculpatul Nițică Nelu la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat; cheltuielile judiciare efectuate pentru cercetarea infracţiunilor pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor în sumă de 25.000 lei rămân în sarcina statului; suma de 6.990 lei reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu în dosarul de instanţă, rămâne în sarcina statului. Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei totale de 6.990 lei reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu în dosarul de instanţă”, se arăta în hotărârea pe fond pronunțată în luna mai 2019, care ieri a devenit definitivă.
Achitările erau previzibile, dat fiind că în cursul judecății expertizele au relevat că în toate blocurile componente ale pășunii au fost efectuate lucrări de curățire/întreținere, iar situațiile de lucrări au fost întocmite potrivit situației reținute în teren.