spot_imgspot_img
AcasăEditorialÎncet, dar sigur, chiar dacă pare neverosimil, devin nostalgic după administrația Iliescu!
spot_img

Articole noi

Încet, dar sigur, chiar dacă pare neverosimil, devin nostalgic după administrația Iliescu!

Mereu ne facem iluzii că cei ce vin sunt mai buni decât cei ce pleacă! Mereu ne facem iluzii că a sosit vremea când în România educația, valoarea, competența, generate de concurență neîngrădită, vor triumfa și, în sfârșit, drumul spre economia de piață și spre societatea de tip occidental, va fi deschis. Că a venit vremea ca valorile să se așeze în matca lor și să nu mai fie substituite de surogate, pe bază de șmecherie sau viclenie și că cei valoroși, cu adevărat și merituoși, își pot valorifica potențialul și sunt alternativa pentru a scăpa din chingile mentalității păguboase a socialismului utopic. Dar, se pare, e o fatalitate, pentru că, de fiecare dată, iluziile se transformă în dezamăgire cronică, de parcă o umbră permanentă, generată de un rău absolut, planează deasupra României și ține totul încremenit, ca sub o cupolă uriașă de sticlă, din care nu se poate evada. Oricât ne-am amăgi, suntem prizonierii unei mentalități absurde, în care diletantismul și pseudo-valoarea sunt suverane. De treizeci de ani ne zbatem într-un „no man’s land” al naivității și ignoranței colective, tributară principiului: contează cei mulți, chiar dacă valoarea mulțimii este precară la toate capitolele, cultivând și exploatând prejudecățile de tip proletcultiste, în locul certitudinilor generate de educație și performanță.

Că iluzia se risipește și dezamăgirea devine certitudine, o demonstrează politica de cadre a PNL/USR. E dezastru! Deja gradul de compromiterea al actualei coaliții, PNL-USR (cu excepția UDMR, care, spre rușinea celorlalți, sta mult mai bine la acest capitol), în domeniul promovării valorii (morale, educaționale și profesionale), chiar dacă pare neverosimil, este unul care depășește gradul de compromitere al PSD.

Mai, oameni buni! Chiar vreți să demonstrați că Marx, Engels și, mai ales, Lenin a avut dreptate și că proletcultismul e soluția pentru orice? Mai cinic și direct spus, că prostul poate conduce și poate fi performant? Chiar, vreți să ne reimpuneți stilul comunist al conducerii celui inteligent, de către șmecher, la care chiar și comuniștii renunțaseră, pe ultima sută, pentru că le-a atras falimentul? Vreți să ne demonstrați că educația și valoarea nu contează, ci doar apartenența la o grupare politică? Vă bateți joc de cei ce muncesc, de cei ce performează în educație și în profesie, promovând loazele, ca și cum n-ați avea discernământ și n-ați ști că asta duce la catastrofă managerială? Dacă asta vreți sau ati vrut să demonstrați, ei bine, ați reușit, pentru că asta rezultă din ceea ce faceți! Ați reușit, în scurtul timp de când ați preluat puterea, să vă bateți joc de performanță în educație și profesie, prin prea multele numiri controversate, de oportuniști pseudo-educați și pseudo-profesioniști și să ne convingeți că sunteți mai „eficienți” și mai „performanți” decât pesediștii și chiar comuniștii la acest capitol. Sunteți campioni indiscutabili la capitolul numirilor de pseudo-valori în funcțiile publice! Sunteți de-a dreptul fenomenali și imbatabili în domeniul promovării clientelei politice. Nu aveți pardon și nu vă pasă de nimic! Nici de competență, nici de nivel de educație, nici de IQ, nici de CV-urile reale, nici de reacția opiniei publice, nici de reacția mass-media, adică de nimic. Sfidare totală! Mărșăluiți, aroganți și imperturbabili, peste orice, cu tupeu maxim: peste educație, peste competență, peste valoare, peste morală, precum tancurile rusești peste armatele germane. O faceți de parcă aveți ca blazon lozinca: „acum ori niciodată, indiferent de consecințe”! Chiar nu vă pasă ce lăsați peste patru ani de alianță? Că e clar, după cum acționați, că nu v-ați propus mai mult! Pentru că astfel de numiri iresponsabile, de nulități profesionale și morale cu pedigree, sfidând orice logică a normalității, n-au făcut nici comuniștii, cu tot proletcultismul lor stupid. Până și ei aveau niște criterii de selecție, minimale, mult mai performante, în cazul numirilor în funcțiile publice. Și ei aveau pseudo-educați, în facultăți muncitorești, adică analfabeți funcționali, care dădeau din coate, pentru că aveau carnet de partid din perioada ilegalistă. Dar nu erau promovați în fruntea instituțiilor, ca administratori sau manageri, ci li se dădea „un os de ros”, onorific, în funcții de activiști, care nu presupuneau decizii. Prin comparație, chiar așa ați ajuns? Mai rău ca ei! Mai proletcultiști? Să promovați în funcții de decizie, analfabeții funcționali, cu pseudo-facultăți, doar că au carnet de partid sau au sponsorizat partidul? În aceste circumstanțe, nu sunteți mai cinici și mai imorali decât comuniștii și pesediștii? Să sfidați valoarea, educația, competența, promovând incompetența, pseudo-valoarea și pseudo-educația, substituite prin viclenie și șmecherie, vi se pare normal? Chiar nu mai aveți busolă morală si nici filtru de moralitate în cadrul partidelor? Ce să credem? Ori că ne luați de proști, mizând pe faptul că sunteți din aceeași categorie cu „promovații”, o faceți din solidaritate de breaslă și vă credeți prea șmecheri ca să ne prindem de schemă? Ori că aveți un tupeu desăvârșit, sunteți aroganți și cinici, nu vă pasă de opinia publică (comportându-vă ca fanarioții ce și-au cumpărat puterea de la sultan, adică autocratic) și că vă vedeți de interesele voastre, înainte de orice, pentru că timpul la guvernare e prea scurt pentru a rezolva și interesele personale și cele publice? Ori că proștii sunteți voi, cei de la guvernare, care aveți doar formal puterea, iar numirile sunt, de fapt, expresia neputinței voastre de a administra țara și de a refuza solicitările de tip cartel ale crimei organizate care conduce, în fapt, România, de treizeci de ani și ale cărei slugi sunteți? Care e varianta corectă dintre cele trei?

L-ați înjurat și continuați să-l înjurați pe Iliescu, că a fost comunist (atenție, nu și proletcultist!), dar Iliescu v-a dat clasă la acest capitol. N-a numit nici impostori, nici indivizi compromiși, nici imorali (conform doctrinei proletare), nici analfabeți funcționali în în funcțiile publice (amintiți-vă de unii precum Năstase, Cozmâncă, Iorgovan, Mihăilescu, Dan-Ioan Popescu, Stănoiu, Răzvan Theodorescu, Rus, Dijmărescu, Duvăz, Pușcaș, Cozmâncă, Tănăsescu, Athanasiu, Sârbu, Diaconescu, Dorneanu, etc. și de secretarii de stat ori prefecții numiți în această perioadă). Înainte de a-i numi, a avut grijă ca toate propunerile să fie filtrate de SRI și de alte servicii. Nu admitea existența, în rândul demnitarilor, a unor indivizi compromiși. Își apăra blazonul, pentru că avea demnitate și nu era materialist și nici lacom. Oricât de șmecheri și vicleni ar fi fost unii și oricât ar fi „cotizat” la partid, nu puteau trece de „filtrul” SRI și nu puteau accede în funcții publice, dacă erau compromiși și dacă constituiau o vulnerabilitate pentru partid. Iar Iliescu a ținut cont, permanent, de „avizul” SRI și le dădea peste nas tuturor ce voiau promovarea de tip clientelar. Efectul? Iliescu a defilat politic și nimeni nu l-a acuzat vreodată că a numit compromiși, pătați sau pseudo-valori, cu pedigree infracțional, în funcțiile publice. Iar când se compromiteau, erau ejectați urgent. Acesta a fost și continuă să fie secretul perpetuării unui partid ce-și bazează existența pe exploatarea doctrinei de tip proletar. Voi, ce faceți? Nici măcar la nivelul unui politruc comunist, ca Iliescu, nu sunteți? Ce să înțelegem? Că, de fapt, sunteți doar niște profitori, oportuniști, lacomi încât nu vă puteți controla, care ați contestat comunismul pentru că bloca ascensiunea non-valorii și a imposturii? Prin deciziile luate, de a numi în funcțiile publice, tot felul de oportuniști, fără pedigree profesional sau de educație, ne demonstrați că sunteți repetenți nu numai la capitolul morală de tip occidental, ci chiar și la capitolul morală materialist-dialectică, de tip pesedist. Adică, n-o aveți nici la nivelul comuniștilor care, chiar dacă o cosmetizau, țineau la imaginea publică a moralei de partid. OK! Înțeleg (stupid, adică făcând abstracție de morală, bineînțeles!) că în cazul acestor numiri, e vorba de „obligații”. Dar, chiar așa, orice cerere „se aprobă”? Asta înseamnă să admitem că modelul vostru de administrare a țării, nu e unul profesionist, de tip occidental, ci unul de tip mafiot, „după ureche”, tip fanariot, bazat, exclusiv, pe clientelism, care nu admite alternative. Adică să admitem că sunteți în aceeași barcă cu pesediștii gen Ponta și Dragnea, lipsiți de scrupule, care au coborât ștacheta la nivel de organizare de tip interlop, adică cărora nu le-a păsat decât de propriul interes sau al grupurilor pe care le protejau? Și că tot ceea ce spuneți, oficial, e manipulare a naivității, adică a unei populații divizată, needucată, incurabil de credula, iar voi profitați și speculați conjunctura? Dacă e așa, atunci va trebui să înțelegem că sunteți toți de aceeași teapă și să acționăm ca atare, înainte să apucați să minați ce-a mai rămas neminat de PSD-ul lui Ponta și Dragnea, ori de PDL-ul lui Băsescu (campion la capitolul politizare administrație, corupție și trafic de influență), în ceea ce privește distrugere morală totală a societății. Pentru că, se pare și pe pesediști și pe pedeliști și pe voi, cei aflați acum la putere, vă caracterizează aceleași apucături: să administrați țara prin metoda clientelismului de tip fanariot, în favoarea grupărilor de crimă organizată, ce n-are nici o legătură cu progresul economic și performanța. Adică, sunteți caracterizați de lăcomia oportunistului fără scrupule, care nu se gândește la ziua de mâine.

N-avem cum percepe altfel ceea ce se întâmplă, pentru că, în pofida declarațiilor din campania electorală, se pare, după cum procedați, nu aveți alte obiective decât: să vă instalați clientela politică în funcții pentru a proteja interesele crimei organizate și să rezistați cât mai mult la guvernare – prin toate mijloacele pe care le posedați, adică mințind, jucând teatru că vreți binele cetățeanului, înjurând fosta putere pentru ce-a făcut, mimând că vreți să corectați erorile, etc. -, timp în care, lacomi, sub presiunea faptului că s-ar putea să nu vi se mai ofere ocazia, jefuiți tot ce se poate jefui sau asigurați terenul pentru cei ce jefuiesc țara. Nu-i adevărat ce spun? Bat câmpii? Atunci cum explicați că de când ați preluat guvernarea, procentul evaziunii fiscale a crescut, mafia s-a consolidat și afacerile acesteia au proliferat, iar rata împrumuturilor externe, din care este susținută economia, a crescut? Ce administrați, de fapt? Banii din împrumuturi externe? Că impozitele și taxele interne, conform cifrelor furnizate de EUROSTAT, sunt administrate de aceeași mafie care le administra și pe timpul PSD și PDL. Iar numirile în funcții, numai dacă ai orbul găinilor nu vezi că sunt făcute la comanda aceleași mafii care opera și pe timpul PSD, cu scopul de a-și securiza mecanismele de furt de la bugetul public. Ce să înțeleg în aceste circumstanțe? Că ați preluat puterea, dar nu și prerogativele puterii și că acestea sunt, în continuare, în portofoliul PSD? Că acestea au rămas tot la aceleași grupări de crimă organizată, care operează încă din perioada Năstase și cu care nu aveți curajul să intrați în „coliziune”? Tot în aceeași ordine de idei, întreb: dacă vreți să dați dovadă de bună credință și de bune intenții în administrarea banilor cetățenilor și a averii cetățenilor, de ce ați abrogat Legea 12/1990? De ce ați modificat Codul de procedură fiscală, suspendând emiterea deciziei de impunere, în cazul fraudelor fiscale, până la finalizarea cercetării penale, caz în care intervine prescripția dreptului de a stabili impozite și taxe? Ce vă oprește să nu introduceți taxarea inversa la TVA? Ce vă oprește să conectați casele de marcat electronice cu serverul ANAF? Ce vă oprește să digitalizați facturarea și s-o conectați cu serverele ANAF? De ce nu introduceți impozitul pe venit, care ar bloca posibilitatea de a se sustrage plata la bugetul de stat a sute de milioane de euro, anual, prin servicii fictive, metodă prin care se diminuează profiturile societății și se sustrage de la plata către buget a impozitului pe profit? N-o faceți doar pentru a proteja clientela politică care își realizează profiturile din evaziune fiscală, din contractele bugetare? De treizeci de ani clientela politică, indiferent de culoarea politică, determină politica fiscală a României, pentru a sustrage sume uriașe de la bugetul de stat, utilizând același mecanism: numirea în funcții publice a unor persoane obediente, capabile să modifice legile sau să asigure protecție și coruperea puterii pentru menținerea, în vigoare, a legislației fiscale care le asigură comiterea de fraude fiscale. Vi se pare moral și corect să facem, în continuare, împrumuturi externe, adică să amanetăm tot ce contează în România, pentru a asigura clientelei politice mecanismul prin care fraudează bugetul public? Nu e un preț mult prea mare pentru România? Cu siguranță e, dar, se pare, celor aflați la putere, indiferent de „culoare”, nu le pasă. Banii pe care-i administrează și bunurile care compun patrimoniul public, nu sunt ale lor, ci ale cetățenilor. Ei sunt doar administratori, vremelnici, care, vorba lui Dragnea, „nu vor să plece ca proștii din politică”, fără să-și însușească (legal sau ilegal, oricum imoral) partea care cred că li se cuvine. Acesta, se pare, este „crezul” celor ce ajung la putere. Asta se vede din modul cum sunt administrate bunurile publice, aparținând cetățenilor și banii publici, aparținând cetățenilor. Nu le pasă că, protejându-i pe cei ce fură bunurile publice și banii publici, sunt complici la devalizarea țării. Pentru asta sunt numiți în funcțiile publice impostorii. Să ascundă adevărul! Spre ghinion, pe adevăr nu se poate pune monopol!

sursa foto: aktual24.ro

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata