Hai ca, mai de voie, mai de nevoie, multi dintre noi am inceput sa ne acomodam cu SARS-CoV-2 ăsta (parca-i nume dat unui asteroid!). Ne-a mai venit inima la loc si cand am citit ca nu numai cetatenii romani sunt virusati, ci si calculatoarele lor. Tara de cobai, ce mai! Auziti: cica România se află pe locul trei în topul țărilor cu cele mai multe calculatoare infectate cu viruși raportat la numărul de scanări efectuate de serviciul gratuit de scanare online QuickScan. Asta relevau datele colectate de specialiștii Bitdefender acum cativa ani. Nu cred ca situatia s-a imbunatatit intre timp.
Acum, dupa varsta, nevoi, stare de sanatate sau functie de cat ne duce capul pe fiecare dintre noi, stam, dupa caz, fie sa treaca beleaua, fie in asteptarea mortii, fie prizonieri in campul tactic, pentru ca, domnilor, lupta informativa si, mai ales, contrainformativa nu are pauze din cauza unei amarate de pandemii. Azi, ca si ieri, dusmanul de clasa nu doarme. Bine, acum se numeste „vector”, dar are aceeasi parsivenie, siretenie si lipsa de scrupule.
Deocamdata, Romania e cam in patru labe, s-ar putea sa ajunga taras si, dupa cum se prezinta vajnicii nostri conducatori, tare ma tem ca ajungem pe faras. Eu nu-i inteleg: dom’le, daca ti-e greu ori nu te pricepi sa conduci o tara in vreme de criza majora, recunoaste sportiv (ca nu e nicio rusine!) si retrage-te. Lasa pe altii! Poate aia sunt mai capabili.
Penelistii, nu si nu: Batman, Batman!!
Ma sidereaza la ei (care zbiara ca-s de dreapta), clișeele propagandei democratice, care a inlocuit propaganda comunista, la fel de tălâmbă ca și propaganda anterioară.
Televizoarele zbiară breaking news din jumătate în jumătate de oră, reporterii anunță isteric numărul în permanentă creștere de cazuri confirmate și de decese cauzate de coronavirus. Moderatorii și reprezentanții statului ne transmit că doar împreună putem face ceva să stopăm nenorocirea, dar este vorba de un nou concept de solidaritate și de umanitate. Acum, prin a fi împreună, înțelegem să stăm departe unii de alții, fiecare în țarcul lui.
Carantinat, autoizolat, ori internat printr-un spital „suport”, „tampon” etc., am convingerea ca si celui mai optimist om i-a trecut prin creier, macar si doar ca o strafulgerare, ca vine sfârșitul lumii. Ca nu demult, acum cativa ani, daca va aduceti aminte, erau la moda tot felul de „profeti” scosi din joben de mas-media „Statului Universal” care prevesteau Apocalipsa iminenta, de iesise si o poanta – intrebare „Tu cum ai petrecut sfarsitul Lumii?”. Astazi, se pare ca-i cam aceeasi trebsoara, doar ca ceva mai palpabila. Avem, totusi, un coronavirus vinovat, despre care, insa, nu prea stim mare lucru, nici macar care-i ma-sa sau tac-su. Parafrazand, putem folosi o sintagma de genul „Sfârșitul oamenilor redivirus„.
Treaba cu Apocalipsa este una, cred, destul de banoasa pentru smecherii care vand buncare subterane, adaposturi antiatomice, dau pe bani grei lectii de supravietuire, vand containere anti-orice etc. Eu, cel putin, pana la pandemia asta, in naivitatea mea, credeam sfarsitul în fel și chip. De la cutremure, asteroizi care lovesc Pământul, la incendii, la tsunamiuri și alte calamități. Ni l-am închipuit ca o catastrofa care ergo subit si termină omenirea rapid, fără o avertizare prealabila ca la ANAF si fără supraviețuitori.
Bai, dar asta de acum a venit prea discret, frate, fiindu-ne anunțata foarte ezitant si cu informatii furnizate cu lingurita. Apoi, rapid, in numai câteva luni, situația s-a înrăutățit, a devenit cam globala, lovind cam fara vreun criteriu popoare și state. Ce-i curios, e ca nici prin Africa si nici prin lumea teroristilor, n-am auzit sa fi murit vreunul infectat cu COVID-19.
Dar, restul Mapamondul cam stă în casă.
Ne ferim unii de altii ca de lepra, dar nu avem habar cam pe unde ar fi „leprozeria” de origine. Zice-se ca in China. Cred. Dar nimeni nu vrea sa ne spuna si noua, ca, uite, murim maine, poimaine si murim prosti: chinezi si-au tras-o singuri la gioale, sau le-a plantat cineva virusul ? Eu inclin sa cred in opinia calificata a lui Dan Dungaciu din „Adevarul”, expusa in editorialul <<China – „naţiunea indispensabilă”? Coronavirusul şi bătălia pentru viitoarea ordine mondială>>
Ca si domnia sa, inclin sa cred si sa sper ca sfârșitul Lumii nu este acesta. Pandemia va afecta doar oamenii, nici măcar omenirea, a cărei traiectorie existentiala este mai presus de noi.
Oricum, nimeni nu iese viu din viata asta dar, admitand ca voi trai, ma interoghez (defect profesional!) in izolarea mea inca „nerelaxata” de domnul Velea cu ordonantele lui militare, dar promisa intr-un orizont de timp acceptabil, cum imi voi relua viața socială după ce am stat închis între patru (hai, opt) pereți? Cum ne vom îmbrățișa din nou părinții și frații? Cum ne vom relua viața după acest experiment ai cărui cobai suntem?
Cum se vor repune pe roate businessurile aflate la ATI pe ventilatoare mecanice din pricina infectării cu COVID-19? Desigur, mă refer la cele care vor supraviețui.
Am observat că, în România, un procent de aproape 10% din totalul celor infectați cu COVID-19, se vindecă, însă ce procent din IMM-uri se va vindeca? (În criza de acum zece ani, în România au murit peste 150.000 de companii). În aceste condiţii, întrebarea este: câţi patroni români vor supravieţui acestei crize şi câţi angajaţi vor mai dori să lucreze pentru ei?
Cum vom mai resuscita economia și sufletele? În România au rămas fără locuri de muncă peste un milion de oameni, aceasta fiind cifra oficiala, anunțata de autorități. Estimările indică faptul că în această criză economică România va depăşi 2 milioane de şomeri (în criza de acum zece ani s-au pierdut 700.000 de locuri de muncă): 1 milion de şomeri vor fi din forţa de muncă actuală, iar 1 milion de şomeri vor fi din românii care lucrau afară şi care nu vor mai avea unde să se întoarcă, pentru că economiile Italiei, Spaniei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii etc. vor fi la fel de afectate.
Să ținem cont însă că pandemia încă nu a atins vârful și că aceste cifre, deși oficiale, sunt probabil departe de cele reale, într-o țară în care sunt încă multi oameni care lucrează „la negru”. Rămași fără locuri de muncă și fără prea multe de pierdut, oamenii chinuiți de necazuri și lipsuri vor apela la măsuri disperate de a-și astâmpăra disperarea. Va urma, probabil, un val infracțional, care să sperăm ca se va limita pe cât posibil la infracțiuni economice, iar cele contra persoanei vor fi în număr cât mai redus… Va urma, probabil, un val de depresie, să sperăm că se va opri înainte de a deveni un val de sinucideri.
Ma ingrijoreaza cumplit (sanchi!), cum vor mai putea găsi frumusețea în ziua de mâine bancherii, industriasii, investitorii, adica miliardarii in USD ai lumii, care si-au pierdut mare parte din „mica” agoniseala de o viata stransa cu sudoarea fruntii?
Sigur, si ei „e oameni”! Dispariția a 182 de miliarde de dolari din averile celor mai bogați 400 de oameni a fost resimțită diferit de fiecare miliardar în parte. În doar o săptămână, Warren Buffett a pierdut 3,6 miliarde de dolari după ce uriașul său fond de investiții, Berkshire Hathaway, și-a pierdut 5% din valoare. Warren Buffett este al treilea cel mai bogat om și, în ciuda problemelor din ultima perioadă, averea sa continuă să fie mai mare de 60 de miliarde de dolari.
Puternic afectat de neliniștea din piețe a fost și fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg. Acțiunile pe care le deține s-au depreciat cu 1,9 miliarde de dolari în ultima săptămână, arată indexul Bloomberg. Averea lui Zuckerberg a fost lovită de teama investitorilor că Facebook va avea venituri mai mici din publicitate dacă situația actuală se complică.
Probleme au avut și acțiunile Apple, din cauza expunerii ridicate pe China, țara care a sădit neîncrederea în piețe.
De altfel, chiar chinezul cel mai bogat, dezvoltatorul imobiliar Wang Jianlin, a pierdut trei miliarde și jumătate de dolari, aproape la fel de mult ca Warren Buffett. Asta în condițiile în care averea lui Wang este de două ori mai mică decât cea a miliardarului american.
Dar, sa-i lasam pe ei, pentru ca asa cum s-au descurcat pana acum, s-or pricepe si de aici incolo sa-si refaca averile.
Eu ma gandesc la mine cum voi mai sta cu prietenul meu relaxat la terasa „Milano” (prima inchisa chiar la declansarea crizei). Cum ma voi reacomoda cu mersul în parcuri, la teatru sau, mai rau, la cozile de la ghișeele autorităților locale? Cum voi mai merge relaxat la redactie?
Mare mila imi este de corporatistii aia in costume stramte pe ei, de zici ca-s de capatat, cu pantaloni cu vedere la glezna, cu sacouri cambrate si maneci scurte, stramte, de zici ca-s camasi de forta. Se vor mai duce ei în shared office spaceuri, nucleul corporatismului, dupa ce i-a concediat sau i-a bagat in somaj „electro-tehnic” patronul „multinational” ?? Si daca da, vor fi entuziasmați corporatiștii să lucreze la mai puțin de 1,5 m de colegii lor?
Ce reactie voi avea cand, dupa atatea luni de #stay home,voi urca la ora de varf, impins si impingand lumea întreagă, in autobuz, in care ceilalti calatori, deja sardine in suc propriu, se imbratiseaza bucuroși ca o adunătura de cetățeni ai globalizării?
Ma tem ca nu vom mai ști cum să mai comunicăm offline, adica să mai trăim offline.
Va mai fi baiatul meu fericit să meargă la școală, să stea alături de colegi în sălile de clasă și să aștepte cu entuziasm recreația? Incepând de saptamana trecuta, şcolile şi-au reluat activitatile, conform orarului, dar … on-line pana azi, 15.02.2021.
Oare cum ne vom simți când vom ieși din casă, să luăm o pâine de la magazinul din colț, sau sa mergem la serviciu fără mască, mănuși, declarație pe propria răspundere, adeverinta de salariat, legitimatie de serviciu și carte de identitate?
Vom mai ști ceva din viața noastră de până acum? Ne-au fost dărâmate planurile, proiectele, visurile, ne-au fost demontate miturile și certitudinile, am rămas goi. În timp ce primăvara înflorește globul, oamenii rămân goi, desfrunziți. Rămânem debusolați, sperăm să rămânem neinfectați cu virusul orb, sperăm să ne ocolească pe noi și pe cei apropiați.
Singura certitudine este ca, atunci cand se va termina totul, nimic nu va mai fi la fel.
Raspunsul cel mai greu de dat este, insa, la intrebarile: Cum vom recupera acest timp pierdut? Si cat din el?
Spațiile de birouri își vor pierde chiriașii, noile proiecte imobiliare vor rămâne fără cumpărători, avioanele, hotelurile, resorturile de vacanta vor rămâne neocupate la capacitate maximă. Este adevarat ca, din punct de vedere al digitalizării, aceasta subită pandemie, va fi reușit, în final, să accelereze cu ani întregi, dacă nu zeci, implementarea unor platforme de suport digital la nivelul tuturor activităților desfășurate, atât ale autorităților și instituțiilor publice, cât și în domeniul privat.
În ceea ce privește România și alte state emergente sau defavorizate, să sperăm că bunul obicei al spălatului pe mâini și noile norme de igienă vor fi menținute și în viața post-pandemică. Să sperăm, de asemenea, că vom înțelege dedicarea medicilor, sfințenia jurământului pe care aceștia îl depun, importanța respectării acestei profesii și importanța unui sistem medical bine pus la punct. Nu în ultimul rând, să sperăm că se vor investi mai multe fonduri în spitale (si nu le va mai desfiinta unul ca Boc!) și echipamente medicale decât în biserici și catedrale.
Căderea economică care va urma va fi cumplită, iar revenirea, chiar dacă va fi mai rapidă, nu va fi la acelaşi nivel unde a fost.
Ma strafulgera asa, din cand in cand, in ultima perioada, o idee nastrusnica (cunoscand si mersul ciclic al istoriei): Nu cumva capitalismul nu mai este o opţiune pentru ei şi nu vor mai crede în acest concept, în libera iniţiativă şi în posibilitatea de a face ceva pe cont propriu ?
Astept provincia si … diaspora cu raspunsuri!
(Conform obligatiei jurnalistului de a respecta deontologia profesiei, mentionam ca unele dintre ideile acestui editorial sunt de inspiratie Business Magazin).
